Home / Luduș / Porți deschise la CRRN Luduș

Porți deschise la CRRN Luduș

Distribuie

Începând cu anul 2014, Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică (CRRN) Luduș se îngrijește de nevoile unei categorii de persoane defavorizate, tineri și vârstnici, bărbați și femei cu dizabilități neuropsihice grave cu handicapuri severe. CRRN este o instituție publică de interes județean din structura și coordonarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Mureș și în subordinea Consiliului Județean Mureș. În prezent, la CRRN Luduș primesc îngrijiri de specialitate 88 de adulti cu handicap, atât persoane în vârstă cât și tineri proveniți din sistemul rezidențial de protecție socială, cu vârsta cuprinsă între 18 și 88 de ani, persoane care nu au posibilitatea de a primi asistență și îngrijire medicală în familia din care provin.

Activități diverse

Joi, 29 septembrie 2022, în prezența delegațiilor de la șase Direcții Județene, Alba, Arad, Cluj, Mureș, Sălaj și Sibiu, precum și prieteni, sponsori și oficialități din orașul Luduș, șeful Centrului Ovidiu Tănasie Baghiu a rostit o urare de bun venit celor prezenți spunând că: „Ne-am deschis larg nu doar poarta, ci și sufletul, să vă primim în casa noastră și să vă facem cunoscută povestea noastră de viață. În fiecare zi, fiecare om scrie câte o nouă filă în cartea vieții. (….) Vă invităm, așadar, pentru câteva momente să vă apropiați de acești oameni pentru a le cunoaște poveștile de viață. O viață și un destin deloc blânde cu ei… pentru că boala de care suferă acești oameni nu cunoaște vindecare. Dar, este un atu pentru a merge mai departe și pentru a lupta nu doar cu destinul, dar și cu prejudecățile celor din jur (….)”.

Programul zilei a cuprins o surprinzătoare expoziție foto cu aspecte din viața beneficiarilor, un turneu de minifotbal pentru echipe masculine și feminine, o rugăciune de binecuvântare rostită de părintele ortodox Viorel Ormenișan, o vizită în clădirea Centrului, vizionarea unui videoclip de promovare a serviciilor sociale și un program artistic în care protagoniști au fost beneficiarii Centrului. A urmat un moment de socializare, cu platou rece și sărmăluțe la cuptor, timp în care s-a realizat și un schimb de experiență între delegații veniți din cele șase județe.

Alocuțiunile invitaților

La această ediție a „Porților deschise” au fost prezenți și invitați speciali care au rostit alocuțiuni:

Prof. dr. Gheorghe Aștileanu, vicepreședintele Consiliului de monitorizare privind implementarea Convenției ONU pentru persoanele cu dizabilități: „Noi avem ca activitate monitorizarea tuturor centrelor și a spitalelor de psihiatrie din România și veghem la respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități și a demnității acestor persoane și ne aducem aportul pentru îmbunătățirea condițiilor de viață, într-un cadru optim pentru toți beneficiarii. Centrul de la Luduș mi-a plăcut foarte mult pentru că am văzut o prezentare care ne-a trimis-o domnul Ovidiu Baghiu când a avut o prezentare la Strasbourg și   am rămas deosebit de impresionat de condițiile oferite, de devotamentul și profesionalismul angajaților care își fac datoria în mod exemplar și pun suflet în tot ce fac”.

Ioan Ovidiu Sabău, fost component a echipei naționale de fotbal: „Vă mulțumesc pentru invitația pe care am primit-o. Consider activitatea dumneavoastră de o mare importanță pentru oamenii de care aveți grijă cu atâta dragoste și devotament. După acest eveniment sunt mai bogat sufletește și prezența mea aici mă face să îmi reevaluez sentimentele. Sunt impresionat de condițiile oferite celor în nevoie. Persoanele cu dizabilități ne învață despre curaj, motivație și vulnerabilitate, ne învață că poți să realizeze activități sportive și culturale, dar în altă manieră. Apreciez în mod deosebit DGASPC Mureș și personalul de aici, de la Luduș”.

Kis Istvan, viceprimarul orașului Luduș: „Ceea ce vedem aici zilnic, în acest Centru, ne obligă pe noi, autoritatea locală, ca în limita posibilităților să vă ajutăm și să fim alături de dumneavoastră. Vă mărturisesc că de fiecare dată când vin aici la diferite activități sunt impresionat și plec puțin trist pentru că văd suferința și în același timp sunt bucuros și optimist pentru că văd implicarea tuturor, a celora care își dedică timpul, puterea și sufletul acestor oameni, care ne dau lecții de viață zi de zi. Noi, trebuie să fim cu inima deschisă și cu sufletul alături de oamenii de aici. Vă felicit pentru modul în care vă desfășurați activitatea”.

Ovidiu Tănasie Baghiu a mulțumit celor prezenți, gazde și oaspeți afirmând că „Ziua porților deschise” de la CRRN Luduș este „o zi în care trebuie să ne amintim să fim mai buni, mai umani, mai aproape de sufletul celor în suferință, este o zi în care să îi privim pe cei de lângă noi cu mai multă dragoste și îngăduință și cu mai puține prejudecăți. Vă mulțumesc tuturor pentru participare”.

Turneul de fotbal băieți a fost câștigat de echipa din Luduș, urmată de Căpușul de Câmpie, Călugăreni și Reghin. La fete, pe primul loc s-a clasat echipa din Mediaș, Ludușul fiind pe locul II. Cel mai bun portar a fost declarat Viola Ioan, cel mai bun jucător a fost Banu Claudiu, iar golgeter a fost Maier Marius. Meciurile au fost arbitrate de Dorel Rațiu.

Organizarea activității „Porți deschise” se înscrie cu succes în campania desfășurată de echipa  CRRN Luduș pentru informarea și conștientizarea opiniei publice față de persoanele cu dizabilități, numită „Transformă dizabilitatea în abilitate”. Prin aceasta, CRRN Luduș este o nouă casă, o nouă speranță și o nouă șansă la viață pentru persoanele defavorizate.

Ioan A. BORGOVAN


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Expoziție de istorie la Târgu Mureș, Jandarmeria Română 1850-2020

Distribuie Muzeul Național de Istorie a României, în parteneriat cu Complexul Național Muzeal ASTRA din …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.