Reghin: Accident provocat de un șofer băut Reghin
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1307 Vizualizări

Reghin: Accident provocat de un șofer băut

Polițiști ai Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Reghin au reținut luni, 3 octombrie, pentru 24 de ore, un bărbat în vârstă de 46 de ani, în cadrul unui dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

”În fapt, polițiștii au fost sesizați, la data de 3 octombrie, cu privire la producerea unui eveniment rutier în care un autovehicul a acroșat un stâlp de susținere a rețelei de electricitate. Deplasați la locația indicată, respectiv pe strada Apalinei din localitatea Reghin, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, șoferul din autovehicul fiind identificat în persoana unui bărbat de 46 de ani, din Reghin. De asemenea, testarea cu aparatul etilotest a acestuia a indicat o concentrație în valoare de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind transportat la spital în vederea prelevării de mostre biologice, pentru stabilirea alcoolemiei în sânge. Urmare a probatoriului administrat în cauză, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior magistrații dispunând arestul la domiciliu pentru 30 de zile”, a informat Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE