Home / Cultură / Universul leacurilor medievale, la Muzeul de Istorie Sighișoara

Universul leacurilor medievale, la Muzeul de Istorie Sighișoara

Distribuie

Muzeul de Istorie din Sighişoara deţine o colecţie impresionantă de farmacie care prezintă istoria medicinei şi farmaciei din acest oraş, obiectele expuse fiind recipiente farmaceutice în care erau depozitate leacuri, începând din secolul al XVII-lea, dar şi truse medicale – de chirurgie, ginecologică şi una pentru amputaţie – folosite până la finele secolului al XVIII-lea.

Directorul Muzeului de Istorie din Sighişoara, Nicolae Teşculă, a declarat, pentru Agerpres, că în urma unei colaborări cu un farmacist din oraş, Veress Laszlo, s-a reuşit aflarea unor date extrem de importante cu privire la conţinutul acestor substanţe farmaceutice, precum şi modul în care a evoluat farmacia.

În urma acestei colaborări a rezultat un catalog bilingv român-maghiar, denumit „Materia Medica”, care prezintă istoria recipientelor seculare păstrate în Muzeul de Farmacie din Sighişoara, din secole XVIII – XIX, care este un ghid pentru fiecare leac în parte, preparat din combinaţii de plante şi animale, din care publicul poate cunoaşte ce leacuri se foloseau în trecut pentru diferite afecţiuni.

„Materia Medica” cuprinde astfel leacuri şi medicamente de origine vegetală (circa 65%), de origine minerală şi chimică (21%), de origine animală (9%) şi de origine mixtă prin amestecul celor de mai sus (5%).
Aflăm astfel că recipientul pe care scrie, spre exemplu, AX CANIS, cuprinde untură sau osânză de câine, care se folosea în răceli, vertij, tuberculoză, fiind un tonifiant, acest preparat fiind o raritate nu doar în ţară, ci şi în întreaga Europă.
În muzeu mai regăsim recipientul în care se afla un alcool din fructe de ienupăr folosit pentru calmarea tusei şi a colicilor renale, un spirt de lingurea care s-a folosit până la apariţia vitaminei C, dar şi un extract din măselariţă, folosit pentru ameliorarea tulburărilor digestive şi pentru calmarea spasmelor.
Scânteioara sau rocoţeaua, mai aflăm, era folosită ca antidiareic, în cazul tulburărilor gastrice şi intestinale şi ca antiseptic pentru ameliorarea sângerărilor digestive, iar din pirul târâtor sau răgălia se extrăgea o substanţă nutritivă folosită în caz de cistite, calculoză renală, bronşită, în boli dermatologice, fiind şi un laxativ şi antitusiv. Pentru boli cardiovasculare, epilepsie, boli arteriale, pneumonii, reumatism, scorbut, eczeme se folosea un preparat din frunze de degetar roşu, iar seminţele de anason foloseau la prepararea unor licori pentru bronşite, tulburări de digestie, dar şi ca afrodiziac sau ca abortiv.
O plantă foarte cunoscută în zonele săseşti de la noi, rubarba sau rabarbura, era folosită pentru prepararea de laxative şi pentru tratarea afecţiunilor colecistului, în timp ce uleiul de scorpion, preparat din „100-200 de scorpioni fierţi într-o jumătate de litru de ulei” era folosit pentru tratarea muşcăturilor sau înţepăturilor animalelor şi insectelor otrăvitoare, dar şi pentru sifilis, pestă, intoxicaţii cu arsen şi pentru calmarea durerilor coloanei vertebrale.

Muzeul de Istorie din Sighişoara cuprinde mai multe colecţii, însă lucrarea „Materia Medica” vizează partea de Farmacie, cea în care sunt vizibile numeroase recipiente farmaceutice, unele cu etichete necunoscute, pe lângă nenumăratele obiecte antice.
Veress Laszlo a arătat că această colecţie este constituită în mare parte pe donaţia farmacistului Lingner, iar aceasta constă în recipiente farmaceutice din lemn, sticlă, porţelan şi faianţă, cântare, echipamente de laborator, cărţi şi multe altele.
Recipientele făcute din lemn strujit, 30 în total, au fost folosite pentru depozitarea medicamentelor sub formă de pulbere, a răşinilor solide, a seminţelor, a produselor chimice, a pudrelor minerale. Acestea sunt confecţionate în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, sunt vopsite în negru, au formă cilindrică, baza rotundă şi capace care se închid ermetic, sunt netede şi uşor înclinate. Recipientele din lemn, făcute la sfârşitul secolului al XVIII-lea, 14 la număr, sunt mai înalte decât cele anterioare, iar fundurile şi capacele lor sunt convexe.
Din „Materia Medica” mai aflăm că odată cu răspândirea recipientelor din sticlă şi ceramică, utilizarea recipientelor din lemn strujit şi-a pierdut din importanţă. Astfel, în muzeu găsim recipientele de culoare albă şi crem, făcute din ceramică-faianţă, glazurate, din secolele al XVII-XVIII, au fost utilizate pentru depozitarea unguentelor, extractelor vegetale (siropuri, uleiuri, paste, răşini). Aici mai regăsim şi recipiente cu cartuş, cu dop, decorate cu un vultur cu două capete, de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, care serveau la depozitarea prafurilor şi a lichidelor.

„Exponatele muzeului din compartimentele patru şi cinci sunt mai spectaculoase: cântarul farmaceutic suspendat, cu greutăţi, din sec. al XVIII-lea, sticlăria de laborator, sticlă producătoare de sifon cu cap sifon, seringi, clisme intestinale, irigatoare, sub ele fiind instrumente medicale, chirurgicale, ortopedice, ginecologice, stomatologice, microscop, mortare, iar dulapurile sunt aşezate separat. Păstrarea calităţii medicamentelor este problema principală a ştiinţei farmaceutice de multe secole. Medicamentele pot fi depozitate în recipiente cu proprietăţi fizice şi chimice adecvate materialului acestora, mai exact în recipiente farmaceutice din sac de pânză, din hârtie, din lemn, din ceramică şi din sticlă. În principal, în recipientele produse în secolul al XVIII-lea s-au păstrat medicamente utilizate în aceea vreme – mai ales materii prime – din care s-au făcut diferite mixturi. Numele sunt necunoscute, de multe ori chiar şi pentru profesionişti”, a precizat Veress Laszlo.
De exemplu, pe recipientele farmaciei „La Vulturul” se vede reprezentarea vulturului cu două capete.
Farmaciştii, care erau cetăţeni mai înstăriţi ai Sighişoarei, aveau propria casă farmaceutică, care includea şi oficina, adică atelierul farmacistului, unde erau preparate, depozitate şi eliberate medicamentele pentru bolnavi. Întrucât pragul oficinei era trecut de toată elita vremii, echipamentul şi mobilierul era mai sofisticat, artistic prelucrat, aşa cum erau şi recipientele, bancul farmacistului, cântarele, greutăţile, cărţile de medicină, dar şi mortarul de bronz sau din alt tip de metal, necesar pentru mărunţirea sau pisarea cojilor, a rădăcinilor, a seminţelor, a oaselor, a mineralelor, a cristalelor şi a altor materii folosite.
În recipientele din muzeu se depozitau unguente, plasturi, balsamuri, pastile, rotule, confectiones, conserve, condite, electuari, trochiste (turte), pulberi, morsule, cenuşe, uleiuri distilate şi presate, miere, oţeturi, ape aromatice, soluţii alcoolice, elixiruri (extracte), esenţe, în forme simple sau complexe (simplicite, compozite).
Din muzeul sighişorean mai aflăm că farmacopele din secolul al XVI-lea, care cuprindeau descrierea şi formulele de preparare a medicamentelor, precum şi modul lor de conservare şi de utilizare, au recomandat mai ales materiale din faună, întregul animal sau o parte a acestuia (plămân, grăsime, măduvă, os, păr, secreţie), în afară de substanţe de origine umană (urină, grăsimea omului executat, mumie etc.).
„Sub influenţa Paracelsusului, aceastea au fost eliminate, împreună cu multe alte materiale dezgustătoare, cum ar fi broasca crustoasă, porcul ţepos, cârtiţa, cenuşa rândunicii, gunoiul pisicii, vipera uscată, milipedele, plămânul de vulpe etc. Din materialul muzeului reiese faptul că în secolul al XVIII-lea au mai dăinuit câteva dintre acestea în regiunile noastre, ca de exemplu: ochiul de rac, cantarida, cornul de cerb, grăsimea de castor, grăsimea de câine, grăsimea umană, uleiul de scorpion etc. Medicamentele cu miros penetrant, neplăcut (de exemplu Asa foetida) au fost păstrate departe de celelalte medicamente, în recipiente închise ermetic. Plantele, rădăcinile, florile au fost depozitate în mansardele clădirilor, în locuri aerisite, protejate de praf. În pivniţe erau depozitate preparatele apoase, împotriva îngheţurilor de iarnă, iar uleiurile fierte erau protejate vara de râncezire”, a arătat Veress.

Faptul că Sighişoara era un centru foarte important încă din secolul al XIV-lea reiese din multitudinea de bresle care funcţionau aici, precum şi din faptul că se construiau mănăstiri pe lângă biserici, unde erau îngrijiţi bolnavii.
„În anul 1461 s-au menţionat pentru prima oară Biserica Sfântul Anton, mănăstirea şi locul de îngrijire construite la ieşirea sud-vestică a oraşului de jos (au fost demolate la sfârşitul sec. al XIX-lea.). Aici se vindeca mai ales boala ‘Focul Sfântului Anton’, care a fost cauzată de drogurile ciupercii ergot la cornul secarei, care s-a amestecat cu cereale pentru pâine şi care nu este altceva, decât o intoxicaţie alimentară în masă. În afară de Mănăstirea Ordinului Sfântul Anton au mai funcţionat în Sighişoara Ordinul dominicanilor, Ordinul benedictin, Ordinul ieziuţilor etc., pentru îngrijirea nevoiaşilor. În anul 1556, locuitorii Sighişoarei au trecut la religia luterană, iar cei mai mulţi călugări au părăsit oraşul. Rolul lor de vindecare, rolul lor caritativ a fost preluat de către laici, care anterior lucraseră cu călugării. Oraşul a fost nevoit să asigure locuitorilor spitale, farmacii. În anul 1575, în Sighişoara funcţionau deja două spitale şi este de neconceput ca acestea să fi funcţionat fără farmacii”, se arată în „Materia Medica”.
Din documentele vremii aflăm că primul medic al oraşului ar fi putut fi Pancratius Chirurgus (în jurul anului 1566), piatra sa funerară existând şi azi, iar primul farmacist ar putea fi Andreas Bertramus, care ar fi trimis „medicamente principelui suferind al Transilvaniei”, potrivit cronicarului Sighişoarei din secolul al XVIII-lea, G. Kraus.

„Oare să fi fost A. Bertramus primul farmacist în funcţie în Sighişoara – înainte de anul 1700? Nu există dovezi concrete în acest sens. În prima parte a secolului al XVIII-lea au funcţionat în Sighişoara trei farmacii: farmacia ‘La Coroană’, ‘La Leul’ (conform datelor literare aceasta a fost prima, din 1720) şi ‘La Vulturul’. Materialul muzeului de farmacie din Sighişoara provine mai ales din fosta farmacie ‘La Vulturul’. În România există relativ puţine muzee de farmacie, care să dispună de o bogată colecţie, iar acestea sunt în Ardeal, în următoarele oraşe: Sibiu (Muzeul de Farmacie şi Muzeul Brukenthal), Cluj (Muzeul de Farmacie şi Muzeul de Istorie a Transilvaniei), Sighişoara (în cadrul Muzeului de Istorie), Braşov (Muzeul de Istorie), Oraviţa (Muzeul Knoblauch). În afara zonei Carpaţilor există încă unsprezece colecţii de stat şi unsprezece colecţii private, în oraşele: Bucureşti, Craiova, Constanţa, Galaţi, Brăila, Piteşti, Focşani, Ploieşti (în proprietatea depozitelor farmaceutice, ale universităţilor etc.)”, mai menţionează lucrarea.
Muzeul de Istorie din Sighişoara a fost înfiinţat de dr Joseph Bacon (1857-1941), în anul 1899, care a avut un ajutor în persoana farmacistului Andreas Wolfgang Lingner, proprietarul de atunci al farmaciei „LaVulturul”, care, cu ocazia renovării farmaciei sale, a donat muzeului materialul învechit, pentru păstrare şi protejare. 

(www.agerpres.ro)


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Cosmin Podar pe podium

Distribuie Reșița a găzduit un eveniment important în acest sfârșit de săptămână, Finala Campionatului naţional …