FOTO: Anca Chindea, femeia care pune viață acolo unde nu-i suflare Recomandări zi de zi
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 843 Vizualizări

FOTO: Anca Chindea, femeia care pune viață acolo unde nu-i suflare

„Dacă Dumnezeu ar uita pentru o clipă că sunt o păpușă de cârpă și mi-ar dărui o fărâmă de viață, probabil nu aș spune tot ce gândesc, dar cu siguranță aș gândi tot ce spun…”, așa își începe Gabriel Garcia Marquez, celebrul autor columbian, emoționanta poezie ”Păpușa de cârpă”, despre firmituri de timp pe care le considerăm eternități și despre veacuri pe care le considerăm clipe… Greu o fi să fii om, dar păpușa fără suflare, zbătându-se între dorințe și tânjind după un gram de viață… Greu o fi să fii păpușă fără suflu, cu mii de visuri și speranțe… Așa a fost și Anca Chindea cândva… O păpușă. Dar într-o zi, Cineva, i-a suflat suflare în inimă și de atunci, Anca o suflă mai departe prin creația ei.

Nepoata unui veteran de război

„Povestea mea începe undeva în copilărie. Eu de fapt cine sunt? Sunt nepoata unui veteran de război care a fost decorat cu gradul de virtute militară, care din păcate s-a întors acasă de pe front fără o mână. Mai târziu lumea se întreba cu cine seamăn și dese ori eram asemănată cu el, pentru că bunicul meu nu mergea acasă de la câte o petrecere cântând, ci recitând poezii. Dar îndeletnicirile artistice, creative, vin de undeva de la o soră din partea bunicii. În copilărie nu m-am remarcat neapărat prin ceva deosebit, doar că lumea zicea că sunt un copil cuminte, iubitor și liniștit. Am copilărit în Silvașu de Câmpie, județul Bistrița, și-mi aduc aminte că de multe ori îmi cream eu jucării”, își amintește cu drag de perioada copilăriei, creatoarea de versuri, de costume și de păpuși.

Totul a pornit de la o păpușă… fără cap

Uneori oamenii își cară poveștile triste din copilărie cu ei, toată viața. Uneori acestea sunt poveri pe umerii lor, traume, cicatrici. Uneori din acestea înfloresc cele mai mărețe amprente vii ale puterii interioare… „Cea mai vie amintire mi-e de la 4-5 ani, țin minte că mama trebuia să meargă pe câmp și eu trebuia să am grijă de fratele meu mai mic, acolo unde mergeam la sapă. Și în bagaj, printre mâncare, apă, haine, sapă, mi-a strecurat și mie în geantă… o păpușă. Pe drum, eu am pierdut capul de la păpușă. Când am ajuns în câmp și am adormit copilul, eram pregătită să mă joc și am văzut că păpușa nu era întreagă. Atunci am suferit cumplit. Cred că de acolo mi se trage oarecum pasiunea pentru păpuși, pentru că ani de zile, mult mai târziu, când mi-a ajuns în mâini o păpușă de porțelan fără un picioruș, m-am gândit „această păpușă de o aveam în copilărie…”. Și a fost prima păpușă pe care am îmbrăcat-o în port popular. E cireașa de pe tort a expoziției, ea face parte din toate afișele”, își mai completează amintirile Anca Chindea.

„Erau zile când nu făceam față…”

”În anii 90 m-am căsătorit în Târgu Mureș, mi-am urmat soțul, care din păcate a decedat la câțiva ani și am rămas cu doi copilași. După ce am venit în Târgu Mureș am intrat cu serviciul într-o bancă, am fost colegă cu soțul meu acolo, apoi am rămas văduvă cu doi copii și privind înapoi acum, credeam că nu o să mă descurc, dar am reușit să-mi cresc copiii. La câțiva ani distanță după decesul primului soț, am întâlnit un alt bărbat într-o biserică, la fel văduv, cu doi copii. În tinerețe, în timpul celei de-a doua sarcină, mi-a debutat o boală numită otoscleroză, care mi-a provocat mari suferințe până s-a pus diagnosticul. În 2005 s-a intervenit cu un implant, după a apărut bilateral, în 2011 s-a intervenit cu un alt implant la București și așa am fost nevoită să mă retrag din sistemul bancar, după 25 de ani de muncă. Am rămas cumva descoperită, pentru că nu primeam nicio reducere, nicio pensie și starea de sănătate nu-mi mai permitea să merg să mă angajez în altă parte. Erau zile când nu făceam față…”, povestește Anca despre încercările la care viața a supus-o de-a lungul timpului.

Renașterea

„Am descoperit-o pe doamna doctor Patraulea Mihaela, întâmplător, la o zi de naștere și ea mi-a dat un impuls să încep să fac ceea ce-mi place, să prind încredere. Așa am început să scriu și în fiecare săptămână publicam pe pagina mea de Facebook, începând de prin 2016-2017. Așa am început să adun un număr mare de cititori și admiratori. Am avut mulți susținători și oameni care au gustat și s-au regăsit în ceea ce am scris și așa am reușit să scriu peste 400 de astfel de povești în versuri, nu neapărat poezii, pentru că au introducere, cuprins și încheiere, iar omul când citește știe despre ce e vorba până la sfârșit. Sunt scrise pe înțelesul tuturor, astfel ca lumea să se regăsească în ele. În același timp, mă ocupam și de păpuși, care-mi dădeau o stare de bucurie și pace. Orice supărare aș fi avut, când dadeam cu ochii de păpuși, eu zâmbeam. Încet încet, am început să mă împac sufletește, pentru că mi-am dat seama că prin creație mă vindec. Era ca o terapie prin creație. În 2019 a fost lansată prima carte la Casa Capșa la București, unde am ajuns întâmplător, fiind alături de soțul meu care a fost invitat la o promoție. Ne-am dus acolo cu o expoziție superbă de păpuși, am dus și cărțile în cutie. După m-am întors la Târgu Mureș și am avut prima lansare de carte și aici. Din păcate, după lansarea aceasta a venit pandemia, mi-am pierdut și tatăl, care până atunci m-a susținit trup și suflet și dacă trebuie să mulțumesc cuiva pentru tot ceea ce eu sunt astăzi, le-aș mulțumi părinților mei, în mod special tatălui, pentru că el a știut să pună în mine acea ambiție, acea credință, să fiu hotărâtă și când cad, să mă ridic. Atât de bine a știut să mă crească! Am aici în expoziție costumele populare ale părinților, care-mi sunt cele mai dragi”, ne mai împărtășește Anca. În amintirea tatălui ei pe care l-a iubit atât de mult, autoarea a compus adesea poezii și povestește cu zâmbetul pe buze că-l simte la orice pas lângă ea, ghidând-o exact așa cum făcea înainte.

Suflet creator

„În pandemie, izolată fiind, am reușit sa creez material pentru cel de-al doilea volum de poezie. Cineva m-a descoperit pe internet, m-a prezentat unui director de editură de la Cluj. Totul a mers ca pe roate, le-am trimis materialele, mi-au trimis cărțile și în luna aprilie a anului 2021 am făcut o lansare de carte online, care s-a bucurat de un real succes. Două-trei luni mai târziu, am avut o lansare și o expoziție de păpuși, unde am expus și peste 30 de costume populare, pe care le colecționasem din diverse zone folclorice”, își completează „Chindeanca” povestea vieții.

O altă dovadă a faptului că Anca își brodează hainele și cuvintele scrise folosind bucăți din suflet, este tocmai grija și atenția pe care le acordă artei create. Tot ce ține de costumele populare ale păpușilor sunt create de aceasta, cusute manual, brodate, utilizând numai materiale din bumbac, stofă de lână și materiale de înaltă calitate, pentru a se așeza perfect pe modelele ce le poartă. Când nu sunt expuse, acestea sunt păstrate în condiții speciale, în cutii, astfel încât să nu se deterioreze. Cât despre versuri…

Peste 300 de suflări

„Legat de cele scrise, eu sunt o adevărată unealtă, prin mine se lucreză. Mesajul pe care-l primesc de la Dumnezeu, harul, îl împart mai departe. Am scris inspirându-mă din viața mea, dar pentru o grămadă de oameni și acolo unde am crezut că nu se mai poate, încă s-a putut mult. Când e mai greu, atunci răsare un Soare mai mare ca orcând, dacă ai ochi să-l vezi. Nu știu și nu vreau să plâng. Uneori plâng de bucurie, dar de supărare e foarte greu să plâng… Prin toate pe care le-am trăit, am ajuns unde sunt azi. De acum înainte, intenționez să scot cel de-al treilea volum, am muncit și pentru el și încet încet o să iasă și acesta, să confecționez în continuare costume populare pentru cât mai multe păpușele, să le dau viață. Păpușile de porțelan sunt destul de greu de găsit. Ele vin din străinătate, de la diferite familii și au povești extraordinare. Cel mai mare număr de păpuși identice pe care le am e patru. Ele au pornit din aceeași fabrică, au fost la diferite familii prin alte țări și într-un mod miraculos, apărând la diferite distanțe de timp, s-au reunit aici. Ele sunt peste 300”, a împărtășit această femeie puternică.

Lacrimile ies din ochii Ancăi doar sub formă de bucurie, deoarece tot drumul zbuciumat pe care l-a parcurs până la ceea ce e azi, toate încercările, toate limitele impuse de exterior, n-au oprit-o nicio secundă. A găsit mereu puterea făcând tot ceea ce-i place atât de tare și mai mult, a găsit tăria să nu plângă și să mulțumească.

Podeaua de lemn…

„După a doua lansare de carte am continuat să muncesc, să scriu, să cos… Doar că simțeam că trebuie să se întâmple ceva, simțeam că nu e de ajuns să țin costumele acasă în dulap. Trebuia să le scot la lumină. La fel și păpușile erau aranjate în cutii și nu voiam să le mai țin la întuneric, ele transmițându-mi mie atâta bucurie. Am încercat așadar să caut posibilități prin care să le expun, să le arăt lumii. N-a fost ușor, nu s-a întâmplat ușor, a durat ceva… Până 1 iunie 2022, când s-a întâmplat ceva frumos. Ajutată fiind, am ajuns în Parcul Municipal de Ziua Copilului, la o căsuță rustică, unde mi-am expus păpușelele. Am aranjat peste 250 de păpușele în diverse scenarii, cu decoruri, în aproximativ 24 de ore. Am lucrat non-stop și a doua zi la 11 deja intrau vizitatorii. După 1 iunie, când am închis căsuța și am venit să aduc cheia la Cetate, unde mi s-a propus să-mi expun păpușile mele și de Zilele Mureșene. Așa am venit cu bagajul de la Parcul Municipal, direct în Cetate. Când am intrat prima dată în acest spațiu am avut impresia că m-a îmbrățișat. Am avut o senzația incredibilă. Imaginile cu lemnul pe jos m-am urmărit din copilărie, exact cum e și aici. Și aici povestea mi-a adus oameni superbi, cu suflet mare, care mi-au călcat pragul, venind de prin diverse colțuri ale lumii”, a declarat, plină de recunoștință pentru tot ceea ce i s-a întâmplat datorită chemării ei, Anca Chidea.

Un păstor al mulțumirii

Mulțumirea e înălțătoare, iar Anca s-a înălțat atât de sus fiind recunoscătoare și mulțumind în nenumărate rânduri oamenilor din viața ei. A întâlnit mulți de-a lungul timpului, unii pe care traiectoria i-a intersectat cu ea, alții care i-au fost îngeri ce-au ghidat-o, alții care au rămas o veșnicie. A învățat să-i prețuiscă și astfel a încept treptat să fie prețuită pentru omul ce e și pentru fărâmele valoroase din ea, pe care le împărtășește necontenit. A căzut în patima creației, astfel că pasiunea înflăcărată pentru a da naștere unor cuvinte, unor vieți, unor zâmbete, au adus-o aici și acum, într-un prezent în care trecutul îi returnează toată liniștea pe care i-a luat-o cândva.

„Costumele populare, păpușelele și cărțile, fac parte din sufletul meu. Sunt adevărate medicamente pentru mine. Iar tuturor celor care mi-au fost alături, le mulțumesc”, a mai adăugat Anca Chindea, femeia care dă viață nu doar păpușilor, ci și vieții.

Colecția de păpuși, costumele, cărțile și pe Anca, le găsiți la Cetatea Medievală din Târgu Mureș, în Bastionul Mic, iar dacă-i călcați pragul căsuței îi veți călca, concomintent, și pragul inimii.

Ioana MĂRGINEAN

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari



Citeste Zi de Zi Online


 

 

 










 

 

 

Print


 





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!