Consiliul Județean Mureș, pact pentru un județ „Pur și Simplu Verde” Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 351 Vizualizări

Consiliul Județean Mureș, pact pentru un județ „Pur și Simplu Verde”

Reprezentanții „Pur și Simplu Verde” vin în sprijinul Consiliului Județean Mureș pentru a crea „o Unitate de Implementare a Priorităților (Delivery Unit).

„Scopul este deosebit de important și unul de o complexitate aparte: tranziția energetică. Suntem în mijlocul unei crize energetice, iar puterea noastră de adaptabilitate la context și, mai cu seamă, de reacție vor fi testate pe parcursul următorilor ani. Dorim să protejăm mureșenii, să le oferim cele mai sigure și accesibile resurse de energie, să contribuim într-un mod sustenabil și de durată îndelungată la dezvoltarea socială și economică a județului, tocmai de aceea am întreprins acest demers cu partenerii de la Pur și Simplu Verde. Stabilim obiective clare, trasăm ținte, alocăm finanțare și prioritizăm în funcție de impact asupra tuturor”, a transmis Péter Ferenc, președintele Consiliului Județean Mureș.

Ioana Petrescu, președintele „Pur și Simplu Verde”, a explicat: „Județele României aflate în Mecanismul de Tranziție Justă trebuie să-și diversifice mixul de resurse energetice într-un mod eficient, iar resursele bugetare puse la dispoziția autorităților locale prin fonduri europene sunt mai mult decât considerabile. Așadar, să ai la nivelul CJ un grup de oameni bine pregătiți, specialiști pe domeniile lor de interes, care să poată trasa și urmări obiective implementabile într-un orizont mediu de timp, îți asigură ție, ca autoritate, nu doar o misiune, ci și pârghiile necesare să o îndeplinești cu succes”.

„Suntem unul dintre cei mai mari angajatori din județ, așadar avem un deziderat direct să ne implicăm în dezvoltarea verde a județului, în întărirea și specializarea forței de muncă, în susținerea proiectelor care aduc plus valoare în economia locală și sunt au zero emisii de carbon”, a transmis Volker Raffel, director general E.ON România, punctând plusul pe care l-ar aduce această strategie și în mediul de afaceri.

Despre Delivery Unit Mureș

Delivery Unit Mureș este cel de-al doilea proiect la nivel local din România, după Delivery Unit Hunedoara, județ aflat și el în Mecanismul de Tranziție Justă.

„Britanie, prin crearea unei astfel de unități la nivelul Cancelariei Prim-ministrului britanic din anii 2000. În ultimii 20 de ani, însă, modelul a fost reprodus la nivelul Guvernelor, ministerelor, administrațiilor prezidențiale și la nivelul autorităților locale, pe tot globul. Pactul Ecologic European (European Green Deal) (2019) stabilește demersurile pe care Comisia Europeană le are în vedere în scopul facilitării atingerii obiectivului de neutralitate climatică (2050). Pentru asigurarea îndeplinirii obiectivului 2050, Comisia Europeană a propus, în 2020 un plan cuprinzător pentru creșterea obiectivului 2030 de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, cu cel puțin 55% față de nivelul din 1990. Creșterea țintei 2030 de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră la nivelul UE va implica revizuirea legislației relevante cu scopul de a atinge noul obiectiv precum și neutralitatea climatică în 2050.

„Mecanismul pentru o Tranziție Justă” se va concentra asupra regiunilor și a sectoarelor celor mai afectate de tranziție, deoarece acestea depind de combustibilii fosili sau de procese cu emisii ridicate de dioxid de carbon. Acesta va beneficia de finanțare atât din partea bugetului UE, cât și din partea grupului Băncii Europene de Investiții, pentru a mobiliza resursele private și publice necesare. Mecanismul vine în completarea contribuției substanțiale a bugetului UE, inclusiv prin intermediul Fondului European de Dezvoltare Regională și Fondul Social European Plus”, precizează reprezentanții „Pur și Simplu Verde”.

Ioana MĂRGINEAN

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE