Festivalul-concurs județean de creație artistică ”Serafim Duicu”, ediția a XXII-a Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 477 Vizualizări

Festivalul-concurs județean de creație artistică ”Serafim Duicu”, ediția a XXII-a

A XXII-a ediție a Festivalului-Concurs Județean de Creație Literară „Serafim Duicu” a conferit, încă o dată, valențe superlative unui demers consacrat, cu repere culturale, literar-artistice, configurate de identitatea marcantă a cărturarului Serafim Duicu, a cărui biografie se rescrie, fidel și actual, odată cu fiecare ediție. Această manifestare ne-a făcut părtași unui timp cultural-istoric ce se prelungește în contemporaneitatea noastră, dobândind dimensiune cognitivă, afectivă, spirituală, formativă, amprentându-ne devenirea, ca recurs la memoria necesară a valorii, la conștientizarea unui prezent valoric, posibil doar prin participarea și implicarea în actul culturii.

Moment priviliegiat, corolar al acestui itinerar de lectură și creație propus de Școala Gimnazială „Serafim Duicu”, este festivitatea de premiere a elevilor înscriși în concurs. A fost găzduită, în data de 20 octombrie 2022, de Biblioteca „Serafim Duicu” din cadrul Universității „Dimitrie Cantemir”, un spațiu care-și revelează și revendică vocația, propunându-le celor prezenți un orizont livresc, o existență jalonată de carte. Ar putea fi metafora-simbol a conștientizării unui destin modelat de alchimia cărții, discipolul urmând, nu doar generic, exemplul pilduitor al maestrului, căci Serafim Duicu însuși, a făcut din bibliotecă un identitar „modus vivendi”, a trăit în și printre cărți și a dat acestei biblioteci un nume.

Regăsindu-ne în proximitatea binefăcătoare a cărții, cuvântul pare a se desprinde din tomuri, ajungând din urmă tăcerea, ca apoi, magistral, să prindă glas, să împărtășească gânduri, emoții, stări care creionează amintirea lui Serafim Duicu într-un „azi” al întâlnirii față în față, între cei ce sunt parte a acestui medalion omagial.

Cuvântul rostit își serbează ceasul de sărbătoare… Are întâietate poetul, de aceea în vers și cânt îl omagiază elevii școlii gazdă care în expresivități recitative și în armonii melodice deschid festivitatea de premiere. Doamna inspector școlar de specialitate, limba și literatura română, prof. dr. Maria Kozak prefațează întâlnirea punând-o sub auspiciile unui autentic eveniment literar de tradiție ale cărui „imperative” sunt căutările și regăsirile în exerciții de creație, în poezie și proză, ale elevilor talentați și ale profesorilor coordonatori. Prezent la festivitatea de premiere, domnul inspector școlar general prof. drd. Sabin-Gavril Pășcan, prin cuvântul său, propune elevilor accederea în spațiul formator al operelor lui Serafim Duicu, pentru a-și formula principii diriguitoare în devenirea lor. Apreciază paleta de acțiuni din desfășurarea festivalului-concurs, felicită deopotrivă organizatorii și participanții, îndeosebi premianții care s-au distins la această ediție.

Doamna profesor Valerica Duicu, președinte de onoare al Festivalului-Concurs Județean de Creație Literară „Serafim Duicu”, „șlefuiește” fețele cuvântului în amintire, cu popasuri între retrospecție și introspecție, cernând gândul-trăire, cu mărturisita bucurie a împlinirii acestei ediții care prilejuiește întâlnirea față în față, în a cărei autenticitate crede cu tărie. De asemenea, doamna profesor Valerica Duicu a prezentat ultimul volum postum al lui Serafim Duicu – „Istoria Teatrului Românesc de la origini până la 1900”, volum apărut la Editura Arhipelag XXI.

Doamna director a Școlii Gimnaziale „Serafim Duicu”, profesor Irina Vidrăsan, se adresează participanților, evidențiind rolul important al fiecărei identități  componente din acest parcurs care odată cu festivitatea de premiere își încununează reușita, respectiv, organizare, participare, coordonare, jurizare. Au fost 116 elevi participanţi, iar pe podiun s-au situat 42 de elevi, conform regulamentului acestui concurs. Doamna director a felicitat finaliștii, dând curs premierii pe cele patru niveluri cu secțiunile aferente, de poezie și proză, nominalizând, oferind diplome și cărți elevilor clasați pe locurile I,II, III, celor care au obținut Mențiunile I, II și titularilor celor două Premii speciale „Serafim Duicu”.

Felicitări participanţilor – profesori şi elevi din şcolile judeţului Mureş, felicitări conducerii şi colectivului de cadre didactice al Şcolii Gimnaziale „Serafim Duicu” din Târgu Mureş şi catedrei de limba şi literatura română pentru această frumoasă „trudă şi zăbavă” cuprinsă în cadrul Zilelor Şcolii Gimnaziale „Serafim Duicu” din Târgu Mureş.

Astfel, s-a rostuit timpul pe urmele lui Serafim Duicu, urme peste care a îngăduit să calce, cu muchia cuvântului, „serafimi”, în rostirea tinereții lor, ca să învețe „mai ales zborul… fericirea zborului”. (Serafim Duicu).

Prof. Melania BÂNDILĂ

Colegiul Naţional „Unirea” Târgu Mureş

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE