Viorel Stoica, decanul de vârstă al orașului Luduș Luduș
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 378 Vizualizări

Viorel Stoica, decanul de vârstă al orașului Luduș

Ziua de 29 octombrie 2022, a constituit pentru Cristian Moldovan, primarul orașului Luduș, prilejul de a adresa felicitări și urări de viață liniștită, cu sănătate alături de cei dragi, celui mai vârstnic cetățean al orașului, domnul Viorel Stoica, în vârstă de 98 de ani.

Primăria orașului Luduș a continuat și în acest an inițiativa de a sărbători cea mai vârstnică persoană a orașului. În acest an onoarea a revenit unui demn cetățean din cartierul Gheja, un om care, cu excepția celor doi ani de satisfacere a serviciului militar la Brașov, a trăit și a muncit doar în orașul Luduș. Născut în anul 1924 și-a trăit copilăria și adolescența în anii aceia grei din perioada războiului și datorită vârstei a participat doar la pregătirea militară a tineretului, încheierea războiului oprindu-l să participe la operațiunile militare de pe front. După încheierea războiului, având vârsta potrivită a fost încorporat la o unitate militară din Brașov. În anul 1948 a fost lăsat la vatră și a revenit la Gheja unde și-a întemeiat o familie împreună cu soția Ioana, cea care a părăsit această lume în anul 2018.

O familie cu nouă copii

Frumoasa feastivitate din acest an a fost organizată la domiciliul fiului său, Gelu, într-un spațiu elegant și generos în care s-au reunit cei șase copii care sunt în viață, din cei nouă născuți: Rodica, Maria, Horia, Virgil, Gelu și Marius. Dintre aceștia trei locuiesc în cartierul Gheja și câte unul în Bistrița, Comănești-Bacău și Alba Iulia. Acum, domnul Viorel locuiește alături de fiul Marius, nora Kati Melinda și nepotul Marius. De altfel, la sărbătorirea bunicului lor au fost prezenți sau vor ajunge și nepoții Bianca, Alexandra, Răzvan, Corina, Andreea, Marius, încă o dată Andreea, Raluca și Cristina.

Cadouri și cuvinte frumoase

Pentru acest eveniment, primarul Cristian Moldovan, însoțit de consilierii Liviu Botezan, Sebastian Căpușan, Gelu Puia și Alecu Emil Stan, a adus sărbătoritului o Diplomă Aniversară „Celui mai vârstnic cetățean al orașului Luduș, în semn de apreciere și recunoștință, cu prilejul împlinirii vârstei de 98 de ani”, un buchet de flori, un tort. Dar, mai important decât toate a fost o amintire comună evocată de primar în legătură cu o anumită întâmplare din vremea în care domnul Viorel Stoica era angajat la Topitoria de in și cânepă din Luduș, primul și singurul loc de muncă în care a activat până la pensionarea din anul 1989. Dar, fiind vremuri grele și având o familie numeroasă a mai avut un „serviciu” în gospodăria proprie, fiind un gospodar harnic și priceput.

Acum, în anul 2022 se bucură de îngrijirea și respectul celor din jurul său, cu toate că în ultimii 2-3 ani, anii pandemiei, a trecut prin mai multe pneumonii, a avut și Covid, a fost internat de mai multe ori în spitale, dar a biruit toate încercările, dovedind că are un organism rezistent și a trecut cu bine prin toate acele infecții.

La agapa care a urmat momentelor festive s-au exprimat felicitări pentru cei 98 de ani de viață, au fost făcute urări de bine și de sănătate pentru întâlnirea din anul 2023 cu cei 99 de ani viață ai decanului de vârstă a orașului Luduș, domnul Viorel Stoica.

Ioan A. BORGOVAN

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE