LEGE. Primarul Soós Zoltán, beneficiar al informațiilor furnizate de SRI Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1211 Vizualizări

LEGE. Primarul Soós Zoltán, beneficiar al informațiilor furnizate de SRI

Parlamentul României a adoptat luni, 31 octombrie, propunerea de lege a Comisiei parlamentare SRI prin care primarii de sector din București și primarii municipiilor reședință de județ devin beneficiari legali ai informațiilor de securitate națională.

”În anul 2021, ca urmare a constatărilor și concluziilor rezultate în urma controalelor efectuate, Comisia a propus ca lista beneficiarilor legali de informații de securitate să fie extinsă și la primarii municipiilor reședință de județ, dar și la primarii de sector ai municipiului București, pentru probleme ce vizează competența acestora. Am inițiat această propunere legislativă, împreună cu colegii din Comisia parlamentară pentru controlul activității SRI, pentru a răspunde nevoii de prevenire și de gestionare corespunzătoare a aspectelor de securitate națională în problemele ce vizează competența edililor marilor orașe, precum și pentru o mai bună valorificare a informațiilor rezultate din activitatea Serviciului Român de Informații, în beneficiul cetățeanului. Mulțumesc colegilor din Comisie care s-au implicat în susținerea acestei propuneri legislative!”, a scris, pe pagina sa de Facebook, senatorul Cristian Chirteș, președintele Comisiei comună permanentă a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI.

Legea va fi trimisă, spre promulgare, președintelui României.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE