Oana Nicușan, noul președinte OFL Reghin Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 859 Vizualizări

Oana Nicușan, noul președinte OFL Reghin

Organizația Femeilor Liberale Reghin și-a ales luni, 31 octombrie noul birou de conducere. În funcția de președinte OFL Reghin a fost ales consilierul municipal dr. Oana Nicușan. Noua echipă de conducere le mai cuprinde pe Eva Pădurean, prim-vicepreședinte, Adriana Bardan, Raluca Friciu, Denisa Nițui, vicepreședinți, Adela Pascu, trezorier, Diana Cătană, Mihaela Cotruș, Bianca Luca, Livia Moldovan, Denisa Rozenfeld, Loredana Șandor, membri.

„A fost o zi cu multe emotii pentru mine, datorită faptului ca am fost aleasă Președintele Organizației Femeilor Liberale Reghin. Pentru mine, femeia liberală este cea care se implică în comunitatea în care trăiește, care sare în ajutorul mamelor și copiilor aflați în dificultate, femeia care își îngrijește casa și familia cu dragoste nemarginită, cea care se dedică muncii sale și își motivează semenele sa fie mai bune în tot ceea ce fac. Mulțumesc din suflet pentru susținerea întregii echipe nou formate cât și votulului de încredere dat de colegele mele din cadrul OFL. Mulțumesc pentru toată încurajarea venită din partea domnului președinte PNL Reghin, Gabriel Toncean și domnului președinte PNL Mureș, Ciprian Dobre , precum și colegilor consilieri locali. Cu siguranță, prin proiectele pe care le vom implementa, vom reuși să aducem un plus valoare comunității în care trăim”, a fost mesajul transmis de Oana Nicușan, noul președinte OFL Reghin.

Noua conducere a fost felicitată de președintele PNL Reghin, Gabriel Toncean care a subliniat implicarea femeilor liberale în ”politică și în bunul mers al comunității”. „M-am bucurat să văd dorința reghinencelor de a se implica în politică și în bunul mers al comunității noastre. Îi mulțumesc doamnei președinte, Oana Nicușan pentru maniera deosebită prin care reușește mereu să-i inspire pe cei din jur săși dorească mai mult. Este un om în care am mare încredere și care îmi depășește mereu așteptările. Îi mulțumesc domnului președinte al PNL Mureș, Ciprian Dobre pentru prezență și pentru cuvintele frumoase pe care ni le-a adresat. Felicitări, Oana Nicușan și întregului birou de conducere al OFL Reghin! Le asigur de tot sprijinul meu pentru realizarea proiectelor pe care și le-au propus”, a precizat Gabriel Toncean, președintele PNL Reghin.

Alin ZAHARIE

Sursă foto: PNL Reghin

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE