HAOS și acuzații în Consiliul Local Sânger. Poziția consilierilor de la Partidul Verde și PSD Administrație
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 759 Vizualizări

HAOS și acuzații în Consiliul Local Sânger. Poziția consilierilor de la Partidul Verde și PSD

Consiliul Local al comunei Sânger va fi dizolvat întrucât în perioada 28 iunie 2022 – 31 octombrie 2022 nu s-a întrunit deloc, în nicio ședință publică.

Vineri, 4 noiembrie, consilierul local Vasile Grec (Partidul Verde) a remis redacției Zi de Zi punctul de vedere al grupului de consilieri locali ai Partidului Verde și ai Partidului Social Democrat cu privire la situația din Consiliul Local al comunei Sânger.         

”Ma numesc GREC VASILE (Partidul Verde),reprezentant al punctului de vedere al domnilor Todea Ispas (PSD), Petrovan-Budacsik Teofil (PSD) si Vescan Stelian (Partidul Verde), toti Consilieri locali Comuna Sanger si ne vedem nevoiti sa facem cateva clarificari cu privire la situatia Consiliului Local. Astfel, domnul primar al Comunei Sanger, prin declaratia de ieri din editorialul Zi de Zi a spus mai multe lucruri, toate inexate. Le luam punctual:

– In perioada 28 iunie – 30 octombrie Consiliul local s-a intrunit de 7 ori, dar de fiecare data nu s-a asigurat cvorumul, pentru a se putea desfasura sedinta. Mai mult consilierii PNL si PRO Romania, in numar de 4, au incalcat prevederile art. 204, alin 2, lit. e) din Codul Administrativ adoptat prin OG 57/2019 : ,,lipsa nemotivată de la 3 întruniri ale consiliului, convocate pe durata a 3 luni calendaristice, care determină imposibilitatea desfășurării, în condițiile legii, a ședințelor ordinare și/sau extraordinare, are ca rezultat încetarea de drept a calității de consilier local”. In conditile in care 4 consilieri si-au pierdut mandatul, 1 consilier local si-a dat demisia fara sa fie inlocuit si 1 consilier local a decedat, la data de 14.09.2022, practic am mai ramas 5 consilieri in functie, din 11, lucru care a creat premise de dizolvare a CL Sanger. Astfel, in data de 27.09.2022, am cerut Institutiei Prefectului sa constate pierderea mandatului celor 4 consilieri, avand in vedere ca, am ramas in functie, doar 5 consilieri, adica mai putin de jumatate si nu se poate convoca sedinta, pentru a se emite hotararea de constatatre a pierderii calitatii de consilier. Raspunsul doamnei Prefect a fost: sa emitem o Hotarare de constatatre a pierderii calitatii de consilier si numai dupa aceea se pot aplica specificatiile legii. Cum puteam noi emite o Hotarare, daca eram doar 5 consilieri?Poate ne spune doamna prefect.

In luna Octombrie, domnul primar, probabil, la sfatul “specialistilor” a respins initiativa a 1/3 consilieri de convocare a unei sedinte extraordinare, in conditiile in care noi nu ne adresam dansului atunci cand dorim sa ne intalnim, ci secreatarului UAT. Va intrebati de ce a incercat acest lucru. Simplu, pentru a incerca amanarea dizolvarii CL, deoarece ii este frica sa isi prezinte in fata alegatorilor propunerile lui de consilieri. Noi am convocat sedinta in luna octombrie, deoarece daca doamna prefect nu a dorit sa aplice legea si sa constate pierderea manadatelor de consilier asa cum am spus mai sus, am fost nevoiti sa ne gandim la prevederile art. 143, alin 1), litera a), dar pentru a fi respectat intru totul era nevoie de aceasta convocare. Ca atare legea s-a respectat in totalitate, iar la data de 01.11.2022, in baza prevederilor art. 143, alin 2), am cerut la Tribunalul Mures, Instanta de Contencios Administrativ, sa constate dizolvarea CL Sanger.

– Noi nu am vrut sa avem majoritate pentru ca primarul comunei sa nu faca nimic ci pentru ca primarul sa fie obligat sa respecte legea, care in toate mandatele lui  a fost optionala si aici va dam cateva exemple : si-a angajat fiicele ca si consilier personal, pana in 2020, nu a prezentat in nici un an din toate aceste mandate inventarul comunei (lucru foarte grav), nu convoaca lunar sedinte de CL (asa cum il obliga legea), nu respecta Hotararile de Consiliu, bunurile comunei si banii ii foloseste dupa bunul plac, pana si masina Primariei o foloseste in scop personal. Sunt multe, foarte multe, iar forurile competente se fac ca nu vad. 

– Despre faptul ca am fi “fosile ale Partidului Comunist” ar fi cazul sa taca, deoarece eu unul nici macar nu am fost membru de partid, dar el s-a pus stapan pe bunurile fostului CAP, deci este un beneficiar direct al muncii PCR.

– Daca primarul Comunei Sanger sustine ca s-a dizolvat CL Sanger, de ce domnul viceprimar este in continuare in functie, in conditiile in care nu mai este consilier si ca atare nu mai poate detine aceasta functie. Am o mentiune: CL Sanger exista inca scriptic, deoarece nu s-a constatat dizolvarea de catre o instant.

– Mai am o singura precizare de facut: frica de alegeri se vede si din faptul ca Primarul Comunei a comunicat Institutiei Prefectului, ca se poate dizolva CL, ori legea spune clar ca trebuie sa te adresezi Instantei de Contencios Administrativ, deci prin aceasta tergiversare incearca sa ne puna pe noi intr-o lumina nefavorabila si sa arate cat este de viteaz, fara insa sa faca nici un progres, deoarece cetatenii comunei nu mai doresc sa isi asocieze numele cu dansul si ca atare refuza sa se inscrie pe lista de consilieri a partidului pe care il reprezinta.”

Vom reveni, și cu punctul de vedere al Instituției Prefectului – Județul Mureș care, cel mai probabil, va lămuri întreaga situație juridică de la nivelul Consiliului Local al comunei Sânger.

Alex TOTH

Citește și

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE