Angajat al unei primării mureșene acuzat de luare de mită Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 8255 Vizualizări

Angajat al unei primării mureșene acuzat de luare de mită

Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Mureş a anunţat vineri, 11 noiembrie, prinderea în flagrant a unui angajat al Primăriei Municipiului Reghin, care a primit cu titlu de mită de la un martor denunţător suma de 400 de lei şi 200 de euro.
”La data de 11 noiembrie 2022, lucrători de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Mureş, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, au prins în flagrant un angajat al Primăriei Municipiului Reghin, care a primit cu titlu de mită de la martorul denunţător suma de 400 de lei şi 200 de euro. Suma de bani a fost solicitată în schimbul întocmirii documentelor care atestau în mod fals faptul că acesta din urmă ar fi prestat muncă neremunerată în folosul comunităţii, în perioada octombrie – noiembrie 2022, la care era obligat de instanţă, ca urmare a condamnării definitive într-un dosar penal”, a arătat Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Mureş, într-un comunicat de presă.
Faţă de inculpat a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, acesta urmând a fi prezentat judecătorului pentru drepturi şi libertăţi cu propunere de arestare preventivă.

(www.agerpres.ro)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE