8 milioane de euro pentru investiții PNRR la Târgu Mureș Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1727 Vizualizări

8 milioane de euro pentru investiții PNRR la Târgu Mureș

Alexandru Gyorgy, viceprimar PNL al municipiului Târgu Mureș, a anunțat miercuri, 16 noiembrie, că blocurile din lotul I și Școala Gimnazială „Romulus Guga” vor beneficia de finanțare de peste 30 de milioane de lei pentru lucrări de creștere a eficienței energetice, iar alte peste 10 milioane de lei ”urmând să fie investiți în asigurarea de locuințe pentru specialiștii din sănătate și învățământ.”

”Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a dat publicității astăzi lista de noi cereri care au primit aprobarea pentru a fi finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Târgu Mureșul figurează cu trei proiecte, a căror valoare totală este echivalentul a 8 milioane de euro. Pe lista proiectelor aprobate pe Componenta 5 “Valul renovării” se regăsesc două proiecte propuse de municipalitatea noastră – Renovarea energetică moderată a clădirilor rezidențiale multifamiliale din Municipiul Târgu Mureș lotul I, cu o valoare totală incluzând TVA de 20.948.559, 10 lei și Eficientizare energetică Școala Gimnazială „Romulus Guga” din municipiul Târgu Mureș – a cărui valoare totală cu TVA se ridică la 10.099.261,27 lei. Pe Componenta 10 „Fondul local” a fost aprobat proiectul “Locuințe pentru specialiști în municipiul Târgu Mureș”, în valoare totală de 10.320,178,66 lei”, a scris, pe pagina sa de Facebook, viceprimarul liberal al municipiului Târgu Mureș.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE