Colind simultan cu 1000 de interpreți la spectacolul „Din bătrâni se povestește” Cultură
  • Amalia Vasilescu
  • 0 comentarii
  • 849 Vizualizări

Colind simultan cu 1000 de interpreți la spectacolul „Din bătrâni se povestește”

Asociația Culturală „Doruri Mureșene”, în parteneriat cu Centrul Județean pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș, cu sprijinul Consiliului Județean Mureș organizează în data de 8 decembrie 2022, de la ora 17.00,  a doua ediție a Spectacolului tematic de colinde „Din bătrâni se povestește…”. Evenimentul va avea loc în Piața Teatrului, unde interpreți și grupuri vocale din județele Mureș, Harghita și Covasna vor aduce în fața publicului colinde românești.

„Vom organiza cel mai mare colind simultan din România, cu peste 1000 de interpreți, care vor interpreta colinde în același timp.Vor participa Grupuri vocale profesioniste și amatoare, de toate Confesiunile creștine, din toate Zonele etnofolclorice ale județului, de la școli, licee și grădinițe! Scopul principal al acestui Colind este de a promova Mureșul Cultural Tradițional, valorile tradiționale românești, lăsate moștenire de înaintașii noștri, pe care suntem datori morali să le dăm mai departe urmașilor noștri”, a menționat Costel Dumitru, președinte  Asociația Culturală Doruri Mureșene.

Costel Dumitru, președinte  Asociația Culturală Doruri Mureșene.

Justificarea proiectului

Colindele fac parte din patrimoniul imaterial al poporului nostru si sunt cântece tradiționale românești, anume felicitări (urări) de tip epico-liric, având în general între 20 și 60 de versuri. Colindele sunt legate de obiceiul colindatului, datină perpetuată din perioada precreștină. Colindele nu trebuie confundate cu cântecele de stea, specifice sărbătorilor creștine de iarnă, și nici colindatul cu umblatul cu steaua. Colindele se cântă în preajma Crăciunului și Anului Nou. Unele dintre ele au o sumedenie de variante și versiuni, potrivit diferitelor regiuni și graiuri.

Inițial, colindele aveau o funcțiune ritualică, anume aceea de urare pentru fertilitate, rodire și belșug. Acest obicei era legat fie de începutul anului agrar (adică de venirea primăverii), fie de sfârșitul său (toamna, la culegerea recoltei). Pe de altă parte, un scop des întâlnit al colindelor era acela de alungare a spiritelor lui Ianuarie. Peste timp, din semnificația inițială a colindelor s-a păstrat doar atmosfera sărbătorească, de ceremonie, petreceri și urări.

Colindele se clasifică în general după sfera lor tematică. În practică, se deosebesc anumite funcții, corespunzătoare destinatarului colindei (de fată, de băiat, de negustor, de tineri însurăței, de logodiți), a locului de desfășurare (la intrarea și la plecarea din casă, de fereastră), sau a momentului (de doliu, de zori). Pornind de la rolul normativ binecunoscut al acestora, se pot descifra mai multe functii secundare subordonate funcției de bază, care este urarea. Între funcțiile secundare cele mai des întâlnite sunt cele de: comunicare, inițiere, întărire a coeziunii grupului social, protecție, normare, manifestare a sacrului și experimentare a acestuia, onomastice sau catharetice.

Asociația Culturală Doruri Mureșene are ca scop păstrarea și promovarea simbolurilor nationale, a folclorului, datinilor și obiceiurilor populare ale comunităților locale, regionale și naționale , prin organizarea de spectacole tematice și festivaluri, dedicate acestor simboluri și obiceiuri.

Scopul proiectului

Cea mai importantă sărbătoare a iernii, Nașterea Domnului sau Crăciunul, aduce cu ea un obicei extraordinar de frumos și solemn — colindul. Orice om își amintește, în această perioadă, de vacanțele de iarnă petrecute la bunici când timpul avea parcă alt sens, iar tradițiile erau la ele acasă și aduceau, de fiecare dată, bucuria și zâmbetul pe chipul tuturor. Lumea satelor ne-a oferit întotdeauna un exemplu de tradiție și zestre spirituală, acolo totul are altă valoare, sărbătoarea Crăciunului este respectată cu sfințenie de fiecare în parte, iar tinerii, cu mic, cu mare, au datoria de a colinda pe la casele oamenilor, pentru a le ura de bine și sănătate, ne povestește Costel Dumitru.

Obiectivele generale

Evenimentul aduce în spațiu public tineri interpreți din județul nostru , alături de interpreți consacrați si actori, pentru a interpreta cât mai frumos Colinde românești. Proiectul își propune promovarea Județului Mureș și a municipiului Târgu Mureș ca și oraș cultural și păstrător al tradițiilor și obiceiurilor populare, atragerea publicului din zona municipiului Târgu Mureș și din împrejurimile acestuia înspre evenimente culturale de calitate, oferirea unei alternative culturale de petrecere a timpului liber și educarea publicului tânăr în scopul aprecierii critice a valorilor culturale tradiționale

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE