Ajută un copil de 5 ani să spună pentru prima dată ,,mama” Altele
  • I.A.
  • 0 comentarii
  • 145 Vizualizări

Ajută un copil de 5 ani să spună pentru prima dată ,,mama”

Un băiețel în vârstă de numai 5 ani, din Aiud, care suferă de epilepsie și retard psihio-motor sever, are nevoie urgent de tratament. Cu ajutorul terapiei hiperbarice și TheraSuit, Vlăduț are toate șansele să se bucure de copilărie. Din păcate economiile părinților săi s-au epuizat. Pentru a putea continua terapia zilnică de recuperare psiho-motorie, micuțul are nevoie de 6.000 de lei lunar. 

,,Am fost tare fericiți când a apărut Vlad în viața noastră. După numai 5 luni, bucuria s-a transformat într-un coșmar. Plângea foarte mult și tresărea în somn. Ne-am speriat foarte tare când a făcut prima criză epileptică. După investigații nenumărate am primit și diagnosticul: Encefalopatie Epileptica și retard psiho-motor sever. Ca și părinte simți că totul se sfârșește acolo și că nimic nu mai are sens,” ne-a mărturisit Alexandra Chețan, mama lui Vlăduț. 

A fost începutul unui lung drum prin spitale. Copilul era tot mai absent, nu zâmbea, nu își putea susține capul. Alexandra este asistent social și a ajutat zeci de copii. S-a simțit însă neputincioasă când a venit vorba de nevoile propriului copil. 

,,Cu trecerea timpului am realizat însă că trebuie să accept situația. Doar așa puteam să îl ajutăm pe Vlad să își revină și să aibă o viață cât se poate de normală. Șansele lui de recuperare stau în cât mai multe ore de terapie. Din punct de vedere fizic, se poate recupera 100%. În ceea ce privește starea psihică, depinde și de el, de interesul manifestat pentru anumite activități. E foarte important însă ca Vlad să nu mai facă crize epileptice, ” ne-a explicat Alexandra. 

După trei ani de terapie, Vlăduț își ține singur capul, stă în șezut și reușește să țină singur în mâini o minge. Lucruri obișnuite, chiar banale pentru oricare dintre noi, dar obținute cu atâta muncă de Vlad și medicii care au grijă de el. Cu toate acestea, la 5 ani, Vlăduț nu a spus niciodată ,,mama” . Micuțul nu vorbește și nici nu poate merge. 

,,E foarte greu să îți vezi copilul într-o asemenea situație, dar facem orice ca Vlad ducă o viață cât se poate de normală, să devină – cu timpul – independent. Cu determinare, din partea lui, dar mai ales cu ore de terapie adecvată, lucrurile se pot îmbunătăți. În prezent însă lucrează doar soțul, e profesor de sport. Eu am lucrat ca asistent social, dar sunt în concediu de creștere copil cu dizabilități. Nu ne permitem să strângem banii de care are nevoie Vlad în fiecare lună. Este foarte greu, având cheltuieli zilnice ca toata lumea,” mărturisește Alexandra.

,,Donațiile noastre îl pot ajuta pe Vlăduț să continue drumul spre recuperare și poate, într-o bună zi din viitorul nu foarte îndepărtat, și visul părinților săi, acela de a le spune „mama” și „tata”, va deveni și el realitate. Împreună putem realiza acest lucru. Orice sumă oferită îl aduce pe acest băiețel mai aproape de anormalitate!” Vlad Plăcintă, președintele Asociației Salvează o Inimă.

Pentru donații și sponsorizări din partea companiilor accesați linkul:https://salveazaoinima.ro/vlad-chetan/

Denumire entitate: Asociația „SALVEAZĂ O INIMĂ”

Cod de înregistrare fiscală: 31015982

Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX

Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001

Cont USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001

Cod SWIFT: BTRLRO22

Cod BIC: BTRL

Banca Transilvania Botoșani

Vă rugăm să specificați în transferul bancar, la detaliile plății, numele Vlad Chețan!

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE