Home / Slider / De Ziua Națională a României„Uniți în cuget și-n simțiriˮ

De Ziua Națională a României„Uniți în cuget și-n simțiriˮ

Distribuie

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, vineri, 25 noiembrie, aproximativ 100 de tineri târgumureșeni au susținut un moment cultural-artistic de excepție, în cadrul căruia a fost marcată Ziua Națională a României. Evenimentul, organizat de Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei, prin Departamentul de tineret – Structura de tineret pentru județul Mureș, în colaborare cu Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuzaˮ din Târgu-Mureș, a fost găzduit de biserica „Adormirea Maicii Domnuluiˮ din municipiu.

Intitulat sugestiv „Uniți în cuget și-n simțiriˮ, acesta a constat într-o activitate interactivă, coordonată și moderată de prof. Petronela Silvășan, prilej cu care au avut loc dezbateri cu privire la momentul istoric și principalii „actoriˮ care au înfăptuit Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. În cea de-a doua parte a întâlnirii a avut loc un micro-recital extraordinar susținut de corul de elevi ai instituției de învățământ partenere, coordonați de prof. Dana Suciu.

Acțiunea a fost realizată cu sprijinul prof. Ioana Maria Bucur, director al Școlii Gimnaziale „Alexandru Ioan Cuzaˮ Târgu-Mureș, la aceasta luând parte și alte cadre didactice, părinți și bunici ai tinerilor artiști, care au dorit să retrăiască emoția și bucuria de a fi român și să fie părtași la entuziasmul acestora de a promova respectul față de glia strămoșească, de neamul nostru și de costumul popular tradițional, cea mai prețioasă moștenire primită de la înaintașii noștri.

Evenimentul „Uniți în cuget și-n simțiriˮ se înscrie în seria activităților prevăzute de parteneriatul Școală – Biserică, prin intermediul căruia s-a urmărit omagierea bravilor noștri înaintași care s-au jertfit „pentru apărarea patriei, a credinței strămoșești, pentru întregirea neamului, libertatea și demnitatea poporului românˮ și care au izbutit, chiar cu prețul vieții, îndeplinirea celui mai mare ideal al românilor: înfăptuirea României Mari, libere și demne.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Prohibiția pescuitului în 2024

Distribuie Ca în multe alte domenii, și pescuitul are o legislație în vigoare, care stabilește …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.