Lansare itinerantă de carte, la Casa Iancului Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 451 Vizualizări

Lansare itinerantă de carte, la Casa Iancului

La Casa Iancului din Târgu Mureș a avut loc, în urmă cu câteva zile, o lansare de carte itinerantă și o dezbatere între dascăli cercetători în istorie și avocați, studenții lor și invitați. Studenți din Capitală și colegi mureșeni au spus lucrurilor pe nume, lucruri despre rădăcinile națiunii române și națiunea încotro.

Tinerii nu s-au sfiit să arate că îi revoltă faptul că serviciile de siguranță internă și în extern, ale României, nu au întotdeauna o atitudine fermă pentru apărarea țării suverane, amânând soluții atunci când probleme străvechi persistă, creând premisele crizei de identitate la nivel individual. Un context în care munca universitară rămâne o zbatere între granițe ce nu produc, economic, profit, ci o constantă luptă pentru credit electoral, iar cultural produc deseori vulnerabilitate și involuție, pe întreg palierul etnic, fiind slăbită libertatea de atitudine și opinie democratică.

Coordonatorul proiectului universitar, prof. univ. dr. Radu Baltasiu, invitat în periplul de cercetare-promovare de vocea mureșeană a studiilor în probleme etnice, prof. univ. dr. Ioan Sabău Pop, a dezvăluit faptul că dialogul cu autoritățile este deseori o luptă surdă, însă forța asociativă a tinerilor cercetători cu experiența istoricilor și cadrelor din lumea academică, este izbânda pentru o Românie unită. 

Nu au lipsit trimiterile cu umor, la recrutare în Armată și la sfatul vârstnicilor, a tinerilor invitați care au pus întrebări interesante despre o doctrină de mâine, națională. Dezbaterea a avut  un cadru amiabil de lansare a volumului ,,Situația actuală a frontierei de nord-vest a României la 100 de ani de la Tratatul de la Versailles”, ce continuă totodată seria întâlnirilor pe teme istorice la Casa Iancului, gazdă fiind avocat Ioan Berța, președintele Societății Culturale Avram Iancu Filiala Mureș. 

Între invitații mureșeni s-au aflat, nu în ultimul rând, prof. univ. dr. Vasile Dobrescu, prof. univ. dr. Adrian Moisoiu și o voce avizată din mediul administrativ, Ioan Vas.

Ana TRUȚA

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE