Home / Politic / Programul Sănătate 2021-2027, aprobat

Programul Sănătate 2021-2027, aprobat

Distribuie

Programul Sănătate pentru perioada 2021-2027 a fost aprobat, a anunțat miercuri, 14 decembrie, deputatul social-democrat Corneliu Florin Buicu, vicepreședinte al Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților.

”Ce aduce Programul Sănătate 2021-2027: 5,8 miliarde de euro pentru sistemul sanitar din România. Programul Sănătate 2021 – 2027, primul dedicat exclusiv investițiilor în acest domeniu, este un program multifond finanțat din FSE+ și FEDR, cu o alocare totală de 5,8 miliarde de euro care include și o componentă de împrumut de 2 miliarde de euro, realizat prin intermediul Băncii Europene de Investiţii”, a informat deputatul Corneliu Florin Buicu.

Potrivit vicepreședintelui Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, în cadrul programului au fost stabilite șapte priorități ”care vizează creșterea capacității sistemului de sănătate de a fi mai incluziv, oferind acces la servicii de calitate și siguranță tuturor cetățenilor”: Asistență medicală primară, comunitară, ambulatoriu și servicii de prevenție – 805 milioane euro; Servicii de reabilitare, paliaţie şi spitalizări pentru boli cronice – 717 milioane euro; Creșterea eficacității și rezilienței sistemului medical în domenii critice – 372 milioane euro; Investiții în infrastructura spitalicească – 2,8 miliarde euro; Cercetare în domeniul medical – 386 milioane euro; Digitalizarea sistemului medical – 228 milioane euro; Investiții în domeniile oncologie și transplant – 570 milioane euro.

(Redacția)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

”Candidaturi-bombă” anunțate de AUR la Primăria Târgu Mureș și Consiliul Județean Mureș

Distribuie Evenimentul de lansare a candidaților AUR la alegerile locale din județul Mureș va avea …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.