INVESTIȚIE. Stație de transfer deșeuri de 9,8 milioane de lei pentru Sighișoara Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 192 Vizualizări

INVESTIȚIE. Stație de transfer deșeuri de 9,8 milioane de lei pentru Sighișoara

Aleșii județeni au aprobat joi, 15 decembrie, documentaţia tehnico-economică și indicatorii tehnico-economici ai investiției ”Construirea unei stații de transfer pentru deșeurile municipale nepericuloase colectate din zona 3 Sighișoara, județul Mureș – faza SF”, la o valoare totală a investiției de 9.896.677 de lei, cu TVA.

Potrivit Referatului de aprobare aferent proiectului de hotărâre, prin contractul de asociere încheiat în anul 2009, Județul Mureș împreună cu Municipiul Sighișoara și celelalte unități administrativ-teritoriale din zona 3 Sighișoara ”și-au asumat ca la umplerea depozitului conform de la Sighișoara să realizeze împreună o stație de transfer deșeuri”.

”Întrucât, pe de o parte, contractul de colectare a deșeurilor municipale din Sighișoara a încetat prin ajungere la termen, iar pe de altă parte, activitatea de depozitare la depozitul Sighișoara a fost sistată de către Garda Națională de Mediu Mureș – Comisariatul Județean Mureș, prin intrarea Municipiului Sighișoara în SMIDS Mureș se impune asigurarea transferului deșeurilor municipale pentru integrarea în fluxul de tratare/ eliminare finală la instalația TMB/ depozitul zonal Sânpaul, prin realizarea unei stații de transfer, în vecinătatea depozitului Sighișoara”, se menționează în documentul întocmit de către Péter Ferenc, președintele Consiliului Județean Mureș.

Soluția recomandată de proiectant și agreată de consilierii județeni presupune ”realizarea Stației de transfer Sighișoara cu o linie tehnologică, varianta constructivă tip șopron.”

”Avantajele tehnico-economice ale soluției recomandate de proiectant constau în faptul că Scenariul 3 propune un grad de asigurare al unor costuri de execuție și operare mai mici față de celelalte două scenarii. Implicit rezultă că și taxa de salubrizare va fi mai mică în cazul Scenariului 3”, se menționează în același document.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE