Șefa Biroului Control Intern al IPJ Mureș și șeful Poliției Stațiunii Sovata, cercetați într-un dosar! Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1776 Vizualizări

Șefa Biroului Control Intern al IPJ Mureș și șeful Poliției Stațiunii Sovata, cercetați într-un dosar!

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighişoara, în urma cercetărilor desfăşurate într-un dosar aflat în urmărire proprie la procuror, a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, în data de 16 decembrie 2022, faţă de patru persoane ce au calitatea de organe de poliţie, cu aviz de organe de cercetare penală în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureş, doi dintre aceştia fiind lucrători de poliţie în cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 14 Ghindari, unul ocupând funcţia de şef Birou Control Intern în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureş, iar ultimul având funcţia de şef al Poliţiei Staţiunii Sovata.

Potrivit unui comunicat de presă remis de Compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighişoara, în sarcina celor doi agenţi din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 14 Ghindari s-a reţinut comiterea infracţiunilor de ”abuz în serviciu şi fals intelectual”, fapte prevăzute şi pedepsite de articolul 297, alineatul 1, Codul penal, și articolul 321, alineatul 1, Codul penal, cu aplicicarea articolului 38, alineatul 1, Codul penal.

”Faţă de şeful Biroului Control Intern şi şefului Poliţiei Staţiunii Sovata se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de compromiterea intereselor justiției, faptă prevăzută de articolul 277, alineatul 1, Codul penal”, se precizează în comunicat.

Conform sursei citate, în urma administrării probatoriului a reieşit următoare situaţie de fapt: ”La sfârșitul lunii noiembrie 2022, doi lucrători de poliție din cadrul Secției 14 de Poliție Rurală Ghindari, nu au luat măsurile legale obligatorii pentru întocmirea unui dosar penal cu privire la un eveniment sesizat în data de 26 noiembrie 2022 pe raza lor de competență, având ca obiect infracțiunile de furt și lovirea sau alte violențe, iar unul dintre cei doi polițiști a luat o sumă de bani de la un presupus autor, în afara oricărui cadru legal, sub pretextul recuperării prejudiciului. În timp ce erau desfășurate activități de urmărire penală de către procuror, cu privire la faptele menționate mai sus, comise de agenții de poliție din cadrul Secției 14 de Poliție Ghindari, în data de 6 și 7 decembrie 2022, șefa Biroului Control Intern din cadrul IPJ Mureș și șeful Poliției Stațiunii Sovata au divulgat fără drept informații confidențiale din dosar către anumiți lucrători de poliție din cadrul Secției 14 de Poliție Ghindari, ceea ce a permis agenților de poliție vizați de cercetări să încerce influențarea martorilor și întocmirea de documente false, în scopul împiedicării răspunderii penale.”

”Faţă de cele patru persoane s-a dispus măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore şi măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile cu impunerea obligaţiei de a nu exercita profesia de poliţist.  

Activităţile au fost desfăşurate cu sprijinul DGA, BOS – Târgu Mureş şi SJA Mureş. Precizăm faptul că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea şi dispunerea măsurii controlului judiciar reprezintă etape ale procesului penal  şi sunt măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se menționează în comunicat.

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE