Vergelatul, obiceiul de aflarea ursiților

Obiceiuri din Sânpetru de Câmpie culese și transcrise de prof. Cornel Banu și prof. ing Mihai Nașca într-o posibilă viitoare carte.

Noaptea dintre ani are o însemnătate deosebită nu numai că reprezintă un prag, dar aceasta era considerată un timp magic pentru a putea prevesti timpul sau evenimente importante din viața omului. Acum era momentul oportun pentru a privi cerul și a vedea ce semne oferă muritorilor, aflați în fața unei mari necunoscute. Din timpul în care Revelionul nu era atât de important ca identitate temporară, noaptea dintre ani era numită Vergel, iar obiceiurile de aflarea ursiților era numit vergelat.

Acest obicei este legat de sărbătorile de iarnă şi se referă la aflarea sorocului pentru tinerii. Băieţii şi fetele  necăsătoriţi se adunau în seara de Revelion, la o casă din sat mai încăpătoare unde se “vergelau”. Înainte de a trece în noul an, un băiat mai dezgheţat la minte şi vorbăreţ, îşi procură din timp următoarele lucruri: o bucată de pâine, un inel de aur, cărbune, pieptene,  ceapă şi sare. Tinerii care participau la acest joc, părăseau încăperea, timp în care cel mai sus amintit, aşeza aceste lucruri pe masă, acoperindu-le cu câte o farfurie. Tinerii erau apoi invitaţi în cameră  şi fiecare îşi alegea o anumită farfurie din cele care ascundeau câte un obiect. În funcţie de obiectul găsit aşa era şi ursitul.

Pâinea era asociată cu bunătatea viitorului soţ sau soţie. Inelul de aur reprezenta bogăţia imensă a viitorului ales sau aleasă dar și șansa mare de căsătorie. Cărbunele însemna că ursitul avea tenul închis, pieptenele însemna un bărbat galant, ceapa un om colţos, un om rău, iute la mânie, iar sarea un om cu stare materială bună, un om cu înțelepciune.

Se mai nimerea ca din cele ursite, în seara de Revelion să fie şi adevărate, însă se cunoaşte faptul că viaţa este şi aşa cum o faci, iar viitorul ţine şi de şansa pe care o ai. Obiceiul era încheiat prin servirea de mâncare și băutură, de regulă vin, despre care se spune că de sărbătorile Crăciunului nu trebuie să lipsească de pe mese. Trebuia să fie veselie, iar veselia era întreținută, pentru că noul an trebuia să te găsească în voie bună, deoarece cum era prima zi a anului așa era tot anul.

 Se mai cunoaşte faptul că în localitatea Sânpetru  de Câmpie, mai exista un alt fel de vergelat. Fetele se adunau în seara de Revelion şi spre miezul nopţii ieşeau la un gard făcut din pari și nuiele de salcie, de regulă. Numărau nouă şi la al nouălea legau o fundă, știută doar de ele. Dimineaţa verificau starea parului unde își regăseau funda, iar în funcţie de cum arăta acesta aşa va arăta şi viitorul soţ. Un par drept reprezenta un tânăr falnic, parul sucit sau putregăios însemna un mire vârstnic sau cu deficiențe fizice vizibile. Un par rupt era semn rău, că prietenia celor doi e pe terminate.

Un alt obicei practicat de domnișoarele dornice de a-și găsi ursitul era acela de a merge noaptea aceasta la cotețul porcilor, care dormeau. Se apropiau de acesta și loveau în el spunând: Ho anu ăsta, ho au ălalalt, ho peste tri ai… Porcii simțind mișcarea scoteau anumite grohăieli, iar cele care auzeau zgomotul porcilor la primul an, puteau să se aștepte anul viitor la căsătorie.

Un alt obicei mai puțin întâlnit legat de ursire și ursit era practicat de fetele care își doreau să se căsătorească. Pe masa din bucătărie așezau un număr de jumări de carne, în funcție de numărul pretendenților la mâna sa. Se dădea nume fiecărei bucăți de carne și apoi era chemată pisica în casă, care era tentată de ceea ce era așezat pe masă. La ce bucată de carne se oprea, acela era alesul.