Home / Religie / Concert la Biserica de lemn

Concert la Biserica de lemn

Distribuie

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, cete de colindători din șapte școli, peste 140 de elevi de la instituțiile de învățământ târgumureșene, pregătiți de profesorii lor de religie au fost protagoniștii ediției a IV-a concertului de colinde sub genericul „Colindând, vestim nașterea Domnului” organizat marți, 13 decembrie, de către Grupul de Inițiativă pentru Tinerii din Târgu-Mureș la inițiativa părintelui protopop Olimpiu Zăhan și găzduit de biserica de lemn „Sfântul Arhanghel Mihail” din Târgu-Mureș.

„Au venit să dăruiască din prea plinul inimii mesajul păcii și să vestească Nașterea Domnului elevii de Colegiul Agricol „Traian Săvulescu” (coordonator: prof. Petruța Gligor), Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian” (prof. Simona Elvira Florea și Jeddi Tünde), Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” (prof. Emilia Manole), Liceul Vocațional de Artă (prof. Kinga Lakatos și Laura Mureșan), Colegiul Național „Unirea” (pr. Iuliu Florea), Liceul Teoretic „Gheorghe Marinescu” (prof. Ilinca Mureșanu) și Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” (prof. Georgeta Boțan). ”De asemenea, la acest eveniment de suflet au fost prezenți prof. dr. Sabin Gavril Pășcan, inspector școlar general al județului Mureș, pr. prof. dr. Claudiu Chiorean, inspector școlar pentru disciplina Religie în județul Mureș, și pr. Daniel Bexa, paroh al bisericii de lemn „Sfântul Arhanghel Mihail”. Mulțumim dascălilor, preoților și coordonatorilor cetelor de colindători care au participat la această activitate menită să apropie Școala de Biserică și de tradițiile noastre strămoșești. Mulțumim, de asemenea, pentru sfat și sprijin în organizare părintelui Claudiu Chiorean, inspector școlar pentru Religie”, a precizat prof. Simona Elvira Florea, de la Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureș.

(Redacția)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Moment aniversar pentru Asociația Femeilor Creștine Ortodoxe din Reghin

Distribuie Asociația Femeilor Creștine Ortodoxe din municipiul Reghin a marcat împlinirea a 28 de ani  …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.