IMPORTANT! Secțiile și compartimentele Spitalului Clinic Județean Mureș închise vizitatorilor Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 438 Vizualizări

IMPORTANT! Secțiile și compartimentele Spitalului Clinic Județean Mureș închise vizitatorilor

Conducerea Spitalului Clinic Județean Mureș a anunțat marți, 10 ianuarie 2023, prin intermediul unui comunicat de presă, suspendarea temporară a programului de vizite în secțiile și compartimentele spitalului.

”Ca urmare a adresei DSP Mureș nr. 188/6 ianuarie 2023 și având în vedere prevederile Ordinul MS nr. 3670/2022 privind stabilirea programului de vizite în unităţile sanitare publice, precum și Instrucțiunea MS nr. 161/2023 privind institiurea stării de alertă epidemiologică determinată de gripă, vă transmitem spre analiză următoarele reguli de acces pentru vizitatorii pacienților internați în secțiile și compartimentele Spitalului Clinic Județean Mureș: programul de vizită la nivelul tuturor secțiilor și compartimentelor din Spitalul Clinic Județean Mureș se suspendă temporar, cu excepția vizitei pacienților în stare terminală”, se menționează în comunicat.

Conform aceleiași surse, în cazul pacienților în stare terminală, aparținătorii au dreptul de a vizita pacientul cu acordul prealabil al medicului curant/ medicului de gardă și medicului șef de secție/ compartiment, conform unui orar stabilit de comun acord (telefonic) și sub supravegherea personalului medico-sanitar.

”În această situație vizitatorii au următoarele obligații: să poarte echipament de protecție adaptat în funcție de gradul de risc al secției/ compartimentului; echipamentul de protecție va fi asigurat în mod gratuit de către unitatea sanitară; să respecte instrucțiunile personalului unității sanitare privind măsurile de   prevenire a transmiterii infecțiilor. Orarul de vizită și numele pacienților terminali care au primit acordul medicului curant/ gardă și medicului șef de secție/compartiment, va fi comunicat de către asistentul medical desemnat de medicul curant/ gardă – personalului de pază de la poarta de acces al spitalului pentru a asigura accesul aparținătorilor în aceste situații”, se arată în comunicat.

De asemenea, conducerea Spitalului Clinic Județean Mureș a mai informat că prin suspendarea programului de vizită al aparținătorilor, ”medicul curant/ medicul de gardă/ personalul desemnat are obligația de a asigura informarea zilnică a aparținătorilor despre starea și evoluția pacientului, cu respectarea drepturilor pacientului”, precum și că ”toate măsurile recomandate se pot schimba și/ sau completa, în funcție de contextul epidemiologic de la nivel național (local) și de reglementările emise prin  noile ordine/ hotărări”.

Alex TOTH             

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE