- redactia
- 0 comentarii
- 1112 Vizualizări
Cursuri gratuite de zbor și salt cu parașuta
12 ianuarie 2023Aeroclubul României oferă tinerilor cu vârsta între 15-23 de ani, „șansa unică de a experimenta zborul în forma sa cea mai pură și de a obține licența de pilot de planor” și mai mult, totul fiind gratuit.
„Elevii cu vârsta cuprinsă între 15 ani împliniţi și 23 de ani neîmpliniți sunt eligibili pentru cursurile subvenționate la planor, aeronave ultraușoare și parașutism în fiecare Aeroclub Teritorial. Cursurile teoretice se vor efectua în sistem hibrid, atât online, cât și fizic, în perioada februarie – aprilie, iar modulul practic (de zbor/salt cu paraşuta) va începe în luna mai. Perioada de înscrieri de anul acesta va fi cuprinsă între 4 ianuarie și 11 februarie. Vă așteptăm cu drag la zbor!”, se anunță pe pagina de Facebook a Aeroclubului.
Înscrierile se desfășoară în perioada 4 ianuarie-11 februarie, exclusiv online, iar cursurile puse la dispoziție sunt pentru obținerea licenței de parașutist, pilot planor, pilot privat (PPL). Cursul de obținere PPL este exclusiv contra-cost, iar partea practică a cursului, care include zborul sau salturile poate fi efectuată doar după împlinirea vârstei de 16 ani.
Aeroclubul Teritorial „Elie Carafoli” Târgu Mureș se află pe strada Libertății, numărul 120, iar pentru mai multe detalii se poate suna la unul dintre următoarele numere de telefon: 0726678327/0727103508/0744159243. Totodată, detalii despre ondiții, desfășurarea cursurilor, documentele necesare pentru înscrieri și locațiile unde se vor desfășura cursurile se pot consulta pe site-ul www.aeroclubulromaniei.ro.
I.M.
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu