- redactia
- 0 comentarii
- 234 Vizualizări
Echipă de la UMFST, locul 3 la ”Academia de Investiții”
26 ianuarie 2023Echipa UMFSTudent Investors s-a clasat pe locul III în competiția națională „Academia de Investiții”, a informat miercuri, 25 ianuarie 2023, Biroul de presă al Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) ”George Emil Palade” din Târgu Mureș.
”În perioada 5 octombrie – 21 decembrie 2022, Institutul de Studii Financiare (ISF), în parteneriat cu Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), Bursa de Valori București (BVB) și Asociația Administratorilor de Fonduri (AAF), a organizat proiectul național de educație financiară „Academia de Investiții”. Proiectul s-a desfășurat sub forma unei competiții studențești la care au participat 35 de echipe din 13 universități din România, oferind posibilitatea studenților participanți să își dezvolte cunoștințele și abilitățile de administrare a investițiilor financiare prin interacțiunea cu lectori formatori specializați în domeniul pieței de capital. Felicitări UMFSTudent Investors!”, a informat sursa citată.
(Redacția)
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu