Home / Slider / Transport ilicit de lemne interceptat de Poliția Brâncovenești

Transport ilicit de lemne interceptat de Poliția Brâncovenești

Distribuie

Lucrători din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Brâncovenești au fost sesizați marți, 31 ianuarie, în jurul orei 17.12, prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că un ansamblu de vehicule, format din cap tractor și semiremorcă care transportă material lemnos, se deplasează pe DN15 E578 dinspre municipiul Toplița înspre municipiul Reghin, posibil fără acte de proveniență.

”Polițiștii din cadrul Secției au procedat la identificarea acesteia în trafic și au efectuat semnal regulamentar de oprire autovehiculului pe raza localității Brâncovenești. Cu ocazia controlului a fost identificat șoferul, un bărbat în vârstă de 51 de ani. A fost solicitat sprijinul unui echipaj din cadrul I.S.C.T.R. pentru stabilirea tonajului materialului lemnos transportat, însă bărbatul în vârstă de 51 de ani a refuzat cântărirea ansamblului auto, fapt pentru care lucrătorii din cadrul I.S.C.T.R. au dispus retragerea plăcuțelor de înmatriculare atât pentru capul tractor cât și pentru semiremorcă”, a informat Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

Conform sursei citate, ulterior, la data de 1 februarie, ansamblul a fost escortat la sediul unui ocol silvic din municipiul Reghin pentru stabilirea cantității reale a materialului lemnos.

”În urma cântăririi acestuia s-a stabilit faptul că bărbatul în vârstă de 51 de ani transporta față de cantitatea aferentă din documentele de însoțire a mărfii, cantitatea 6.41 metri cubi material lemnos din specia brad care nu se afla menționată, aceasta fiind confiscată. Bărbatul în vârstă de 51 de ani a fost sancționat contravențional conform Legii 171/2010 cu suma de 2.000 de lei”, a mai informat aceeași sursă.

(Redacția)


De asemenea, verificati

Corala ”Armonia”, recital de suflet în biserica din Ibănești Sat

Distribuie Într-o însorită zi din mijlocul Postului Mare, credincioșii din Ibănești au avut parte de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.