Turneul Madrigal „Săptămâna Patimilor” va poposi la Târgu Mureș Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 468 Vizualizări

Turneul Madrigal „Săptămâna Patimilor” va poposi la Târgu Mureș

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” va susține Turneul național de Paște „Săptămâna Patimilor” în perioada 29 martie – 13 aprilie, în 8 orașe din România. Printre acestea se numără și municipiul Târgu Mureș, unde turneul va poposi în data de 3 aprilie, ora 19 la Palatul Culturii.

Cele 9 Spectacole Extraordinare „Săptămâna Patimilor”, dirijate de Anna Ungureanu, dirijor principal și Cezar Verlan, dirijor secund, vor avea loc la Bacău, Iași, Târgu Mureș, Brașov, Sibiu, Cluj-Napoca, Oradea și București și îi vor avea ca invitați pe tinerii actori Corneliu și Pavel Ulici. Cea mai mare sărbătoare a creștinătății va fi marcată și de corurile de copii ale Programului Național Cantus Mundi din fiecare oraș, care vor cânta alături de Corul Madrigal, în cadrul unor momente extrem de emoționante.

„Spectacolul Extraordinar «Săptămâna Patimilor» prezintă spectatorilor o retrospectivă a ultimei săptămâni din viața lui Isus. De la bucurie și viață, la agonie și apoi la extaz, de la lumină, la întuneric și iar la lumină, spectacolul introduce publicul într-o avalanșă de emoții. Așteptăm la eveniment 8.000 de persoane din toată țara și ne bucurăm, din nou, că putem fi prezenți cu Madrigalul în locuri în care nu am mai ajuns de mult timp”,  afirmă Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și regizorul spectacolului.

Turneul de Paște se înscrie în programul aniversar „MADRIGAL 60”, care include o serie amplă de peste 30 de evenimente speciale, ce se vor desfășura pe tot parcursul anului 2023. Programul marchează 60 de ani de activitate neîntreruptă, excelență în muzică și diplomație prin cultură pentru Corul Madrigal, devenit un simbol al constanței artistice naționale, dar și al relevanței culturale și de imagine a României în lume.

Biletele se pot procura online pe www.bilete.ro, ărețul acestoat fiind între 80  și 150 lei.

Alin ZAHARIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE