<strong>Fereastră pictată, la Balul Însuraților</strong> Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 770 Vizualizări

Fereastră pictată, la Balul Însuraților

Printre obiectele de suflet expuse în cadrul ediției din acest an a Balului Însuraților s-a numărat și o fereastră veche pictată, fiecare din cele șase vitraje reprezentând un moment din Săptămâna Patimilor. „Vinovat” pentru această minunăție de fereastră este Natalia Hărșan, artist plastic, pictor de icoane pe lemn și sticlă începând cu anul 2010.

„Am moștenit pasiunea pentru artă și frumos de la mama mea. Întotdeauna și-a dorit să picteze și n-a reușit decât atunci când s-a pensionat. Eu mi-am dorit să încep mai repede, să nu ajung în aceeași situație. Am urmat Facultatea de Arte și Design din Cluj-Napoca, apoi am urmat un masterat pe Artă sacră, după care m-am înscris la Școala de Pictori Biserici a Patriarhiei Române. Anul trecut am absolvit, am luat examenul de autorizare ca și pictor bisericesc”, a declarat Natalia Hărșan.

„Icona pe sticlă pot spune că este prima mea dragoste. Este modul prin care m-am inițiat în tainele iconografiei într-un mod firesc și mult mai accesibil față de icoana pe lemn, care este mai dificilă, mai ales pentru un începător. Am fost uimită de expresivitatea și sinceritatea icoanelor pe sticlă specifice Centrului Iconografic Nicula. Acestea erau pictate de oameni simpli și credincioși. Întotdeauna am asemănat icoanele pe sticlă cu pricesnele. Atât icoanele pe sticlă, cât și pricesnele sunt o revărsare de credință a omului profund credincios prin mijloace artistice simple, dar care exprimă un adevăr de credință. Acum există influențe diverse în iconografia pe sticlă și nu e nimic rău deoarece se pictează spre slava lui Dumnezeu. Iuliana Dancu spune în lucrarea sa intitulată ”Pictura țărănească pe sticlă” că icoanele vechi reprezintă „cea mai valoroasă pictură pe sticlă sub raport artistic, unele pot fi alăturate fără teamă de comparație unor capodopere de artă modernă, de Picasso sau Matisse, rezistând celor mai înalte exigențe ale unei gândiri plastice rafinate”, a arătat Natalia Hărșan.

Șase momente din Săptămâna Patimilor

Icoana complexă expusă la evenimentul organizat la Reghin de familia Gliga a fost realizată în anul 2011 pe ochiurile unei ferestre vechi ce a aparținut casei străbunicilor Nataliei din Jabenița.

„Este modul în care i-am oferit acestei ferestre o viață mai lungă alături de noi și poate și alături de generațiile care urmează. Ea reprezintă scene din Săptămâna Patimilor Domnului Iisus Hristos, precum Intrarea în Ierusalim, Cina Cea de Taină, Rugăciunea din Grădina Ghetsimani, Răstignirea, Punerea în Mormânt și Învierea Domnului. A fost realizată în tehnica tradițională, tempera cu gălbenuș de ou. Prin nuanțele folosite am urmărit să obțin efectul de vechi. În vechime se foloseau doar câteva culori puternice, pure, aplicate în pată plată. Icoanele pe sticlă respectă întru totul caracteristicile unei icoane canonice. Personajele au o prestanță hieratică, nu sunt reprezentate naturalist, formele sunt, sunt simplificate, se trasează doar liniile esențiale și se elimină ceea ce nu este esențial. Lipsește tridimensionalitatea. Întâlnim o perspectivă cromatică instinctivă, fața albă atrage atenția în prim plan, apoi veșmintele roșii, accentele de verde, iar în plan îndepărtat fondul închis, albastru”, a precizat Natalia Hărșan, plăcut impresionată de faptul că fereastrsa pictată a devenit unul din punctele de atracție ale Balului Însuraților.

„Am fost plăcut impresionată când am văzut că toată lumea își face poză individuală sau de grup acolo unde este așezată această fereastră. Mă bucur foarte mult că, mai ales că până acum nu am expus-o nicăieri. Sunt mai mult de 10 ani de când am pictat-o și cu ocazia acestui bal și-a găsit și ea menirea. Poate cândva această fereastră își va găsi un loc într-un muzeu sau poate chiar într-o biserică. Deocamdată ne bucurăm de prezența ei acasă alături de alte obiecte vechi care le-am restaurat care ne sunt extrem de dragi”, a conchis Natalia Hărșan.

Alin ZAHARIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE