Este Eurovision un concurs organizat de Uniunea Europeană?

Eurovision nu are nici o legătură instituțională cu Uniunea Europeană. Concursul este organizat de către o instituție complet diferită, numită Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU). Aceasta este o asociație a stațiilor de radio și televiziune publice, formată în 1950 pentru cooperarea în ceea ce privește schimbul transfrontalier de programe radio/TV. Rolul EBU este cu precădere legat de cooperarea tehnologică și tehnică între serviciile publice de difuziune radio și TV. Eurovision e, de fapt, denumirea acestei rețele de radio și televiziune și, în 1956, s-a decis să producă propria emisiune care să fie difuzată de fiecare dintre membrii rețelei sub denumirea de Concursul Muzical Eurovision. EBU s-a format în aceeași perioadă când a început integrarea politică și economică în vestul Europei. Deci Robert Schumann și-a susținut declarația despre integrarea Europei de Vest în 1950, în același an în care s-a format Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune. Acestea au fost însă procese independente, nu există nici o legătură, de nici un fel cu Uniunea Europeană, prin urmare aceasta nu impune nimic în cadrul concursului atât sub aspect muzical cât și politic.

Cum a evoluat sistemul de votare la Eurovision?

Procesul de votare este într-o continuă schimbare. În primele decenii, toate punctele au fost conferite la nivel național și membri juriului au fost selectați de către fiecare societate de radiodifuziune. Chiar și atunci existau mai multe moduri de organizare, dar niciunul cu membri sau referitor la modul cum ar trebui acordate punctele. Organizatorii întotdeauna l-au readaptat și nici până azi nu știm cum s-a votat încă de la primul concurs din 1956. Sistemul de punctare de la 1 la 12 puncte cu care suntem acum familiarizați în cadrul concursului Eurovision a fost implementat în 1975. În 1994, cei desemnați au început să fie contactați prin satelit și nu prin intermediul telefonului. În retrospectivă, cea mai mare schimbare în ceea ce privește votarea a fost includerea votului popular, din 1997 și până în 2003. Votul public prin telefon sau SMS a fost introdus treptat. În acest fel se testa tehnologia pentru votarea publică, tehnologie care domina emisiunile de “talent show” din Europa și nu numai. În anii 2000 au fost acei ani când pentru toate concursurile TV s-a aplicat votul popular. Faptul că votul popular a devenit parte a concursului s-a datorat într-o oarecare măsură societăților de radiodifuziune care doreau să testeze acest fel de cooperare. Acest proces s-au încheiat în anii 2000, aceasta fiind perioada când rezultatele s-au decis doar pe baza votului popular.

În 2009 s-a ajuns la sistemul pe care îl avem azi, 50% dintre puncte fiind date de către cei desemnați la nivel național, iar 50% prin vot popular. Deci s-a făcut un pas înapoi față de votul doar popular. Începând cu 2016 au avut loc chiar mai multe modificări în ceea ce privește calculul și afișarea votului popular și, de asemenea, modul în care scorurile din fiecare țară sunt alcătuite. Până în ziua de azi sistemul de votare pentru Eurovision este ajustat și adaptat de către organizatori. Există adaptări care au loc încă de la începutul Eurovisionului și sunt făcute pentru a face concursul cât mai corect. Votul popular trebuie să fie parte a concursului, dar rezultatul final nu poate fi constituit doar din acest vor popular.

Există o legătură între procesul de extindere a UE și votul geopolitic de la Eurovision?

Odată cu votul popular s-a ivit și un alt aspect: uneori, la un moment dat s-a trecut de la un concurs muzical la aspecte de politică europeană, nu în sensul Uniunii Europene ci considerând politicile europene în acceptul mai larg al termenului. O întrebare pe care ne-o putem pune este dacă există o legătură între procesul de extindere a UE și votul geopolitic de la Eurovision? Sau dacă procesul de extindere a schimbat felul în care fiecare țară votează.

Cel mai important aspect  în termenii dezvoltării politicii europene și care a marcat Eurovisionul este prăbușirea socialismului în Europa Centrală și de Est pentru că acest lucru înseamnă că radiodifuziunile tuturor țărilor care au fost sub control sovietic s-au alăturat Uniunii Europene de Radio şi Televiziune (EBU). Iugoslavia a fost o excepție. Iugoslavia este parte a Eurovision încă din 1961 și s-a datorat faptului că nu era parte a Blocului Sovietic, iar faptul că era parte a Eurovision era, de fapt, unul din modurile prin care Iugoslavia voia să demonstreze acest lucru. Eurovision și-a urmat propria lărgire semnificativă începând cu 1993. Acesta a fost anul când multe țări Central și Est Europene și-au exprimat interesul de a participa pentru prima dată, iar statele succesoare Iugoslaviei au început să participe independent, pe cont propriu. Deci, înainte de extinderea UE, prăbușirea socialismului și lărgirea EBU au dus la reașezarea concursului și creșterea numărului membrilor EBU s-a întâmplat cu un deceniu înaintea lărgirii UE. 

Totuși, dacă ne uităm la cum se votează, cu siguranță se observă că anumite state au anumite preferințe de votare. Este un aspect regional, istoric și cultural, e poate legat de aspecte sociale cum ar fi migrația. De exemplu, în cazul României există voturi din Italia și Spania unde sunt comunități românești dar trebuie să remarcăm și voturile din Moldova, care e legată de noi cultural și istoric. Deci avem concursul muzical și o anumită declarație politică europeană. În ultimul concurs au existat multe discuții dacă ar fi trebuit să câștige sau nu Ucraina.

Este Eurovision o declarație politică la nivelul statelor Europene? Ce șanse avea Stefania, melodia din Ucraina să câștige Eurovision fără prezența invaziei Rusiei?

Contextele politice au întotdeauna potențialul de a fi parte din înțelesul unei piese. Toți concurenții trebuie selectați până la jumătatea lui martie cel târziu iar concursul are loc in mai. În acele 2 luni și uneori o perioadă mai lungă, acele piese au posibilitatea de a căpăta un anume înțeles pentru cei ce le ascultă și le văd. Acesta este unul dintre motivele pentru care mulți dintre concurenții Eurovision vor petrece mult timp pentru a-și promova cântecele în celelalte țări. Deci nu e doar obsesia pentru un cântec creată telespectatorilor când ascultă o piesă în seara semifinalelor sau a finalei, ci e și despre ceea ce s-a construit în jurul acelei piese până la acel moment.

În mod clar că după ce Rusia a început invazia pe scară largă a Ucrainei acest eveniment urma să fie parte a oricărei piese ucrainene selectate pentru participare. Dar chiar și înainte de invazie, probabil Ucraina ar fi fost una dintre favorite la câștigarea concursului. Prin faptul că au câștigat în acest an ei au devenit primii tripli câștigători ai secolului 21, deși concurează doar din 2003. Indiferent de an, o piesă din Ucraina va fi favorită. În 2021 au ieșit pe locul 2 în televotarea combinată și unul dintre motive e că radiodifuziunea ucraineană și muzicienii ucraineni care participă la Eurovision au înțeles că audiența Eurovision a secolului 21 apreciază particularitățile naționale și energia creativă autentică. Toți câștigătorii lor au aceste caracteristici încă de când și-au recâștigat demnitatea în 2014, când a avut loc în Ucraina mișcarea culturală a muzicienilor, artiștilor și a altor creatori care vor să aducă tradițiile ucrainene în secolul 21.

Multitudinea de muzicieni care pot crea astfel de piese este mare. Ei ar fi fost favoriți chiar dacă Rusia nu ar fi invadat Ucraina. În mod cert piesa are acum înțelesuri noi în și înafara Ucrainei. Omagiul soliștilor din piesă către mame a devenit un tribut simbolic către toate mamele din Ucraina și comportă și o atribuire către națiunea ucraineană. Acel cod simbolic al personificării unei națiuni invadate, printr-o figură feminină în suferință e foarte înrădăcinată în culturile naționale europene de pe tot continentul. Ascultătorii din întreaga Europă erau deja pregătiți pentru înțelesurile acestui proiect despre Stefania, pentru că există figuri de stil similare în atât de multe alte culturi naționale și telespectatorii români vor recunoaște și ei anumite astfel de elemente. Chiar și așa, un cântec care nu ar fi fost așa de bine creat și interpretat cu atâta sinceritate precum Stefania, nu ar fi provocat emoția audienței așa cum Stefania a făcut-o și asta pentru că am văzut drama războiului și a cuprins ceea ce s-a văzut în ultima lună.

Eurovision deschide punți pentru diplomația culturală, diplomația culturală europeană?

Eurovision generează și un fenomen de diplomație culturală. Iugoslavia a concurat pentru prima dată în 1961 și în mod cert putem vedea acest fapt ca un act de diplomație culturală. Iugoslavia, deși era o țară socialistă, nu făcea parte din același sistem cu Uniunea Sovietică și încerca să genereze un sentiment că ar aparține unei identități geopolitice mediteraneeană. Pentru Iugoslavia  era importantă participarea la Eurovision.

Potențialul pentru o diplomație culturală a existat întotdeauna prin faptul că acesta este un concurs televizat în direct care se difuzează pe undele de radio și TV către mai mult de 40 de țări în același timp.  Multe dintre radiodifuziunile care participă au foarte rar acces la o audiență precum cea oferită de Eurovision, prin care se pot adresa unui public atât de mare în atât de multe țări și prin care pot modela așteptările și înțelegerile oamenilor privind țara lor, cultura, istoria, identitatea lor, apartenența la un spațiu cultural și geografic. În acest sens Eurovision este o platformă unică pentru diplomația culturală.

Cu atât mai mult la începutul secolului 21, iar țara participantă are mult de câștigat din acest proces nu doar cultural cât și politic și economic. Un exemplu este cazul Estoniei care in 2004 era în proces de aderare la UE, la fel ca celelalte state care au aderat în 2004. Opt din cei zece noi membri care au aderat in 2004 au fost din Europa centrală și de sud-est.

Pentru Estonia, ca pentru multe alte țări, a fost foarte important să ofere o poveste despre națiunea lor modernă și europeană, fără a se conforma acelor stereotipuri pe care europenii de vest le-au avut despre ei în timpul Războiului Rece. Estonia inițiase deja o strategie de diplomație culturală. Apoi Estonia a câștigat Eurovisionul și guvernul și-a dat seama ce oportunitate este să conecteze găzduirea Eurovision în orașul Tallinn cu programul de diplomație culturală care era deja bine articulat. A avut un succes atât de mare încât mulți alți radiodifuzori au vrut să urmeze acest exemplu, însemnând că multe alte guverne din alte țări au înțeles că Eurovision este o oportunitate bună pentru guvernele naționale și administrațiile locale.

Ca să poți găzdui concursul trebuie să ai capacitatea de a câștiga concursul în anul precedent și, în consecință, acest fapt s-a tradus prin dorința statelor de a promova artiști cu capacitate să câștige concursul. Datorită unei astfel de abordări Ucraina a câștigat prima dată Eurovision în 2004, la doar cea de a doua apariție în competiție.

Mit: prin Eurovision UE promovează o agendă politică cu privire la aceste aspecte sociale

În unele state și în unele medii, concursul a fost criticat pentru că susține o agendă politică, o agendă politică europeană bazată mai ales pe aspecte sociale sau de gen. Trebuie reținut că Eurovision nu e un concurs gestionat de UE. 

Plecând de la această afirmație putem concluziona că Eurovision reacționează la schimbările care au avut loc deja. Reprezentarea muzicienilor LGBTQ la Eurovision a început la sfârșitul anilor 1990, în 1997, piesa candidată islandeză a fost pe față percepută gay și apoi în 1998 Dana International a câștigat declarându-se trans anterior. Dacă nu s-ar fi întâmplat schimbări în Islanda, în Israel, în orice altă țară care a trimis piese candidate pe teme LGBTQ atunci ei nu ar fi venit la Eurovision în primul rând. Când mesajul principal în brandingul Eurovision și identitatea Eurovision în 2010 a fost despre sărbătorirea diversității înțeleasă ca diversitatea în ceea ce privește culturile naționale, diversitatea în ceea ce privește genul și sexualitatea, aceasta a fost un rezultat al transformărilor sociale care s-au întâmplat deja în anumite țări.

În final oamenii votează și jumătate din rezultat este votul popular și nu putem exclude asta pentru că nu poți să ajungi în vârf și să câștigi Eurovisionul fără acest vot. Dacă ne uităm la cazul Ucrainei, este al doilea cel mai mare număr de voturi din istoria Eurovisionului.

Articolul reprezintă un extras din emisiunea ”UE – Mit și realitate – Ce este Eurovision: o competiție culturală sau una politică?” difuzată de Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie George Emil Palade din Târgu Mureș, a cărei invitată a fost doamna Catherine Baker, cadru didactic la Universitatea din Hull, Marea Britanie. Emisiunea este realizată în cadrul proiectului Jean Monnet Center of Excellence in European Security and Disinformation in Multicultural Communities.

Conf. univ. dr. Mihaela NATEA