Home / Business / S-a lansat programul național ”Femeia în construcții”

S-a lansat programul național ”Femeia în construcții”

Distribuie

Conferința Națională ”Femeia de astăzi: Activ implicată în economie și societate”, eveniment organizat vineri, 17 februarie, în incinta IncubCenter din Târgu Mureș, de Organizația Femeilor Antreprenor – UGIR, a prilejuit lansarea programului ”Femeia în construcții”. Inițiativa unui program destinat formării femeilor în domeniul construcțiilor aparține Grupului Multinvest, respectiv IncubCenter, baza care va asigura implementarea programului.

Gogolak Margit

„Dintr-o companie de proiectare de rezistență înființată în 1994, în prezent, alături de soțul meu conduc o companie, un grup de 25 de firme exclusiv din domeniul construcțiilor care se vor dezvolta și se vor mări în continuare, ținând cont și de acest proiect, IncubCenter și start-up-urile pe care le-am luat în spate. Suntem o companie bazată pe gândirea inginerească. Pot spune că este viziunea domnului Gogolak pe care eu încerc să o pun în practică. Am investit în acest oraș foarte mult. Avem cel puțin 15 clădiri investite în Târgu Mureș. Suntem foarte mândri de ce am făcut, pot să vă spun că am dat valoarea orașului. Prin IncubCenter unde lansăm programul ”Femeia în construcții” și prin clădirile care se dezvoltă pe lângă noi vor da un plus valoare acestui oraș”, a precizat Gogolak Margit, co-proprietar și CEO Multinvest Group.

Femeile, majoritare în Grupul Multinvest

Femeile joacă un rol important în angrenajul Multinvest Grup, după cum afirmă Gogolak Margit. „Daca la nivel de județ 14% din populație are studii superioare, în compania noastră acest procent este de cel puțin 60-70% din care foarte mulți sunt specializați în domeniul construcțiilor. În compania noastră 56% sunt femei. În acest domeniu al construcțiilor nu cred să mai existe un asemenea procent în vreo firmă din România. Avem și femei foarte frumoase, soțul meu chiar a spus la un moment dat că am putea să organizăm un concurs de frumusețe în construcții. Mai mult de atât, la toate domeniile de conducere în cadrul companiei sunt femei”, a spus Gogolak Margit.

De ce un program național?

„Acest IncubCenter a fost gândit pentru ca să aducem plusvaloare domeniului constucțiilor pentru start-up-uri, pentru tinerii antreprenori care doresc să se dezvolte, dar care nu au o locație, nu au cunoștințe, experiență în domeniul de construcții. IncubCenter este o clădire integrate, destinată domeniului construcțiilor, respectiv start-up-urilor care sunt interesați să vină la noi. Ca și manager de proiect în construcții, am lucrat la acest proiect doi ani. A fost extrem de greu, am prins Covid-ul, am prins majorările de prețuri, am prins de toate. Am lucrat cu 150 de bărbați, eu singură, dar în cele din urmă am biruit. Prin acest program care îl lansăm astăzi dorim să oferim celor care sunt interesați în domeniul de construcții să se folosească de experiența noastră acumulată în aproape 30 de ani în construcții”, a explicat Gogolak Margit.

IncubCenter este incubator de afaceri sectorial din domeniul construcțiilor, după cum afirmă Besenyei Sarolta, manager IncubCenter, vicepreședinte al Asociației Smart City Romania.

Besenyei Sarolta

„IncubCenter este un incubator de afaceri sectorial din domeniul construcțiilor. Nu este un astfel de incubator de afaceri pe acest domeniu în România. Este cea mai mare clădire incubator de afaceri din România și este un incubator de afaceri cu o infrastructură verde certificată. Această structură de incubator de afaceri este acreditată de Ministerul Antreprenoriatului. Suntem un incubator de afaceri acreditat, fapt pentru care atât noi și cât și start-up-urile vom beneficia prin Legea incubatoarelor de afaceri și de finanțări ale acestora, dacă va trece de Parlamentul României. Pentru a optimiza finanțarea start-up-urilor din România într-un mod mai controlat, start-up-urile care se vor finanța să fie obligate să treacă printr-un proces de incubare pentru o supraviețuire mai mare pe piața economică”, a precizat Besenyei Sarolta.

Obiectivele programului

Potrivit managerului IncubCenter, programul ”Femeia în construcții” are în vedere dezvoltarea unei rețele naționale de mentori în domeniul construcțiilor, respectiv creșterea numărului de femei implicate în domeniul construcțiilor. „Programul național ”Femeia în construcții” are două obiective importante. Primul obiectiv important este să înființăm o rețea națională de femei mentori în construcții prin care să ajutăm acele tinere care vor să se dezvolte, chiar dacă lucrează deja în construcții sau dacă sunt studente la un profil de industria construcțiilor, să le ajutăm în dezvoltarea lor, să să creăm oportunități de dezvoltare pentru ele prin mentorat, prin educația antreprenorială și management, prin cursuri de formare profesionale, prin burse educaționale și prin evenimente de networking. Având formată rețeaua de mentori, dorim să organizăm evenimente regionale și de ce nu naționale. Al doilea obiectiv important este să creștem numărul femeilor în industria construcțiilor. E clar pentru toată lumea că industria construcțiilor e predominată de bărbați, dar credem, și este dovedit prin acest proiect și prin activitatea Grupului Multinvest, că viziunea femeilor în industria construcțiilor poate să aducă doar lucruri frumoase și plusvaloare”, a precizat Besenyei Sarolta.

Ponderea femeilor în domeniul construcțiilor, exceptând Grupul Multinvest unde raportul este 65-35 în favoarea femeilor, nu este prea ridicată, fapt ce justifică într-o oarecare măsură programul ”Femeia în construcții”, este de părere Gogolak Margit.

„În ziua de astăzi nu suntem luate în serios noi femeile în acest domeniu al construcțiilor. Mă refer aici la tinerele care ies din facultate. Sunt frumușele, sunt tinere și normal că nu au experiență pentru că facultatea le oferă o bază, nicidecum experiență, și atunci normal că ajung pe șantier, unde la prima întrebare mai directă a unui șef de șantier sau muncitor mai experientat se pierd. De aceea avem nevoie de acest program care ne-am gândit să-l lansăm, să dăm experiența necesară celor care vin în domeniul construcțiilor, în special persoanelor feminine care vin cu studii superioare de specialitate”, a conchis Gogolak Margit.

Alin ZAHARIE


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Dotări noi pentru școala din Acățari

Distribuie Conducerea Primăriei Comunei Acățari a atribuit, în data de 18 martie 2024, societății Dac …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.