Spargere nocturnă, dintr-un complex comercial din Târgu Mureș Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 4005 Vizualizări

Spargere nocturnă, dintr-un complex comercial din Târgu Mureș

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Târgu Mureș au reținut pentru 24 de ore un tânăr de 25 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

”Din cercetări a reieșit că la data de 26 februarie a.c., în jurul orelor 3.40, cel în cauză a pătruns în interiorul unui local de alimentație publică din incinta unui complex comercial aflat în municipiul Târgu Mureș, de unde a sustras produse alimentare, în valoare de 500 de lei. La data de 1 martie a.c., ca urmare a activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii au identificat persoana bănuită de săvârșirea faptei, în persoana unui tânăr de 25 de ani, din comuna Corunca. În baza probatoriului administrat, față de acesta a fost dipusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, fiind condus și predat Centrului de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș. În cauză cerecetările sunt continuate de polițiști în vederea documentării întregii activități infracționale”, a informat Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

(Redacția / Foto: https://depositphotos.com/home.html )

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE