Home / Cultură / Aniversare la Biblioteca Orășenească Iernut

Aniversare la Biblioteca Orășenească Iernut

Distribuie

Prima zi de primăvară! Zi frumoasă, cu soare zâmbind, cu emoții și culori, cu oameni frumoși având spiritul veșnic tânăr. Biblioteca Orășenească Iernut a împlinit 70 de ani de la deschidere. Decorată cu mărțișoare și flori, cu desene ale copiilor de la Școala Primară Iernut (la expoziție au participat clasele a IVa B – prof. Carmen Cărburean, clasele pregătitoare A și B conduse de prof. Anica Valea și Codruța Albu) care ne amintesc că la 1 martie îl aniversăm pe Ion Creangă, primește oaspeți de seamă. Sala a devenit neîncăpătoare, suntem mulți dar toată lumea zâmbește iar conversația este animată de amintiri și glume. Sunt prezenți o parte a scriitorilor iernuțeni și mulți iubitori de lectură. Sărbătorim, cum altfel, printr-o lansare de carte a arhicunoscutei autoare iernuțene – Maria Dorina Pașca (conf. univ dr. psih.).

„Vino cu mine”, cartea prezentată, este un jurnal de călătorie (atipic). Am drumețit și noi prin cele 47 de state alături de autoarea neobosită, plină de viață, curioasă, mereu desculță (rupea de fiecare dată încălțările, așa cum îi stă bine unui călător) și… îndrăgostită de frumos, am trăit multitudine de sentimente  văzând prin ochii dânsei catedrale , castele, orașe, parcuri renumite, locuri diferite, monumente sau oameni atât de deosebiți.  

Am apreciat evocările „profei” ca fiind cea mai bună hrană pentru spirit dar ne-au încântat și gustările oferite, specifice câtorva din țările vizitate de dânsa: jamon din Spania, brânză Emmental din Elveția, bratwurst din Germania, praline belgiene sau baclavale și rahat turcești, brânză feta și măsline din Grecia, nelipsind nici lichiele cu varză românești. Alături de autorii de carte din Iernut (Cornel Mărginean, Victor Țițiu, Rudy Moca, Raluca Chiper, Vasile Cornea), au participat la eveniment primarul orașului – Ioan Nicoară și Vasile Mărginean, viceprimar, Aurel Mălai, consilier local în orașul Iernut dar și preoții Ionuț Buda (parohia ortodoxă I) și Vasile Iagăr ( parohia greco-catolică).                                                              Din partea Asociației „Raza de Soare”, partener permanent al bibliotecii, a fost prezentă doamna Maria Anton, iar Ioana Dâmbean a reprezentat cenaclul „Serile Meteorei”, colaborator al instituției culturale sărbătorite. Alina Alecu, profesor la Școala Gimnazială Iernut este mereu prezentă la evenimentele literare. Prin prezența sa, domnul Balázs Imre a adus cartea veche în discuții, dânsul fiind un împătimit colecționar de tipărituri, fie ele cărți, afișe sau alte documente.  

  

Ne-au onorat cu prezența Veronica Cîmpulungeanu, artizan pasionat cu multe expoziții organizate în țară, familia Pîrlea mereu prezentă la lansări de carte, Maria Maioș și Maria Diac reprezentante ale Ligii Pensionarilor din localitate, dar și alți cititori pasionați – Ștefan Hamar, Eva Dan, Janina Căpușan, Maria Buda, Ionela Baicu, Ioana Coman, Sabina Roiban.

Cu asemenea susținători, suntem siguri că biblioteca noastră va ajunge să sărbătorească Centenarul!

Dana GURGHIAN


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

VIDEO. ”Lumea e aproape”, cu jurnaliștii Lacrima Balint și Aurelian Grama

Distribuie Directorul fondator al cotidianului Zi de Zi, jurnalistul Aurelian Grama, a participat, în urmă …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.