Home / Cultură / Trupa Bucium lansează ”Zimbrul Alb” în Clubul Presei

Trupa Bucium lansează ”Zimbrul Alb” în Clubul Presei

Distribuie

Trupa bucureşteană Bucium revine, alături de Ligia Hojda (finalistă a Vocii României și membră a trupei MA RA MU), în Târgu Mureș, vineri, 10 martie, ora 21 în Clubul Presei – The Office, pentru lansarea celui mai recent album al trupei, ”Zimbrul Alb”.

Bucium este o trupă rock cu influențe folk, ambiental și metal simfonic, caracterizată prin folosirea a două viori alături de chitară, bas, tobe, instrumente tradiționale și voce. Albumele Bucium sunt conceptuale, îmbinând legendele și basmele românești cu o muzică introspectivă, spirituală, adusă într-o notă contemporană. Prin fiecare show și piesă, ascultătorii pot regăsi puritatea copilăriei, în care se ascultă basme, explorându-se un univers fantastic. Showurile live au un concept sincretic, muzica fiind sincronizată cu proiecții video special gândite sau mapping-uri spectaculoase. Toate materialele Bucium au rădăcini în mituri și legende, însă versurile și muzica sunt compoziții originale.

Albumul ”Zimbrul Alb” a primit recenzii extrem de favorabile în presa internațională, aceasta atrăgând vânzări ale albumului în întreaga lume.

Albumul a fost mixat de Dan Georgescu, muzician al trupelor byron, Kumm, Moon Museum și un inginer de mix cu un portofoliu impresionant – The Mono Jacks, Luna amară, Lucia, Grimus, byron, la Unda Recording. De masterizare s-a ocupat Marco D’Agostino, de la studioul 96khz.it, cunoscut pe scena metal pentru colaborarea constantă cu Lacuna Coil.

Single-ul principal al albumului este piesa Cântecul Soarelui, o colaborare cu Ligia Hojda la voce, Mihnea Ferezan de la Roadkillsoda la chitară, alături de Costin Adam de la Phoenix și Dan Albu de la Nexus, ambii la backing vocals.

„Sunt multe schimbări în cântece, poți să treci de la visător la fioros într-un singur cântec și trupa reușește acest lucru cu mare măiestrie. Pot cu ușurință să interpreteze un cântec, sau o compoziție, ar fi un cuvânt mai potrivit, de exemplu Greuceanu, la zece minute și jumătate, fără să te plictisească o secundă”. FOLK-METAL.NL

„Folk-rock-ul se întâlnește cu greutatea metalului, cu elemente progresive plăcute, neobtruzive și cu post-rock-ul. Viorile dau muzicii ceva nepământesc și diafan. Cântecele sunt câteodată reținute, câteodată explozive. Câteodată epice, câteodată luminoase și aerisite. Această mixtură face Zimbrul Alb extrem de variat și de versatil și te invită să-l asculți din nou și din nou.” STORMBRINGER.AT

Bilete puteți procura pe iabilet.ro:

https://m.iabilet.ro/bilete-targu-mures-concert-bucium-lansarea-albumului-zimbrul-alb-82610/

Alin ZAHARIE

 

De asemenea, verificati

Rețele de gaz modernizate în 14 localități mureșene

Distribuie Un număr de 20 proiecte de investiții în distribuția de gaze naturale, a căror …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.