VIDEO: Florin Dobrater, reportaj despre cutremurul devastator din Turcia Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 229 Vizualizări

VIDEO: Florin Dobrater, reportaj despre cutremurul devastator din Turcia

Jurnalistul Florin Dobrater, care își desfășoară activitatea la postul de televiziune mureșean M9TV România și în cadrul podcastului ”Invitații lui Dobrater”, a organizat, la mijlocul lunii februarie 2023, o misiune umanitară cu ajutoare pentru sinistrații cutremurului din Turcia.

Filmul complet al misiunii a fost publicat, sub forma unui reportaj cu durata de 20 de minute, în data de 9 martie 2023, pe pagina de Youtube intitulată ”Invitații lui Dobrater.”

”Am fost, am văzut, am filmat, am montat, iar acum împărtășesc cu voi dramele suferite de turcii din zonele afectate de cutremurele devastatoare de luna trecută. Mulți oameni au rămas fără toată agoniseala de-o viață, dar, cel mai grav, mulți au rămas fără familii, numărul victimelor fiind impresionant. Fiecare dintre supraviețuitori au copii, frați, surori, părinți, bunici pe care-i plâng acum, după cataclism. În Hatay sau Adıyaman, nu există om care să nu aibă cel puțin o rudă sau cunoștință care a pierit în cutremurele din 6 și 20 februarie. Împreună cu Petru Gabor, voluntar de profesie, ne-am aventurat pe un traseu necunoscut, pe drumul către infernul ce a rămas în urma mișcărilor tectonice dispre granița Turciei cu Siria. Am străbătut mai bine de 6000 de kilometri, am dormit în mașină și în cămine studențești crăpate, la propriu. Am stat de vorbă cu mulți turci, deznădăjduiți și sleiți de suferință, de la care am învățat ce înseamnă speranța, curajul și credința. Și, cel mai important, am învățat că eu, tu, el, ea, noi cu toții, nu avem motive să ne plângem de viețile noastre, de ceea ce facem și ceea ce ni se întâmplă în fiecare zi. În raport cu tragedia zecilor de mii de turci, eu, tu, noi, voi suntem privilegiați ai sorții, chiar dacă ne este greu să spunem un mare „MULȚUMESC”, cu ochii ridicați spre cer… Îmi doresc ca acest material jurnalistic să fie văzut de toți decidenții politici din România, de la președinte și primul ministru, la primari, șefii de consilii județene, deputați, senatori, lideri ai partidelor, dar și de patroni dezvoltatori imobiliari și specialiști în construcții. Toți puteți contribui la evitarea unui asemenea dezastru, a cărui posibilitate de a se produce în România este iminentă, în cazul unor cutremure de dimensiunea celor din Turcia. În concluzie, vă rog să vă opriți, preț de 20 de minute, din tot ceea ce faceți și să priviți ceea ce a mai rămas din oameni…”, a precizat jurnalistul Florin Dobrater.

Materialul video poate fi vizionat la următoarea adresă web:

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE