Home / Business / Fost director al Vodafone România, în staff-ul de conducere al Romcab SA Târgu Mureș

Fost director al Vodafone România, în staff-ul de conducere al Romcab SA Târgu Mureș

Distribuie

Conducerea Romcab SA Târgu Mureș, societate aflată în reorganizare judiciară, a anunțat, prin intermediul unui comunicat de presă remis către Bursa de Valori București, că începând cu data de 6 martie 2023 funcția de Chief Financial Officer este deținută de către Marius Zidaru.

”Specializarea sa profesionala în domeniul financiar a fost dezvoltată pe parcursul celor 25 de ani de experiență câștigată în proiecte diverse, care acoperă întregul spectru de servicii în domeniul financiar – de la restructurare și insolvență la consultanță pentru îmbunătățirea performanțelor în afaceri, de la implicare directă în managementul strategic, financiar și operațional la tranzacții”, se menționează în comunicat.

Conform sursei citate, din 2012 Marius Zidaru ”este fondator și Managing Partner al Five – Advisory Group”, iar anterior ”a ocupat pozițiile de Director al Business Recovery Services din cadrul PwC (2010 – 2012), Director of Business Improvement al Vodafone România (2008-2009) și Director of Central Finance & Property al Vodafone România (2007-2008).”

”În perioada 1998-2008 a fost auditor financiar și consultant în cadrul PwC România și Marea Britanie. Este membru al Association of Chartered Certified Accountants (ACCA) din Marea Britanie începând din decembrie 2002, membru al Camerei Auditorilor Financiari din România (CAFR) și membru al Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România (UNPIR)”, se mai precizează în comunicatul făcut public pe pagina web www.bvb.ro.

(Redacția / Foto: five-advisory.ro)


De asemenea, verificati

Investiție importantă pentru comuna Acățari

Distribuie Primăria Comunei Acățari, instituție condusă de către primarul Osváth Csaba, a demarat, în data …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.