FOTOREPORTAJ: Tehnologie cu holograme și realitate virtuală pentru studenții UMFST Târgu Mureș Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 307 Vizualizări

FOTOREPORTAJ: Tehnologie cu holograme și realitate virtuală pentru studenții UMFST Târgu Mureș

Ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, a participat vineri, 17 martie, la Târgu Mureș, la inaugurarea Centrului Național de Realitate Virtuală Aplicată în Medicină din cadrul Centrului UNiX al Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) ”George Emil Palade” din Târgu Mureş

Investiția, în valoare de 4,2 milioane de euro, fără TVA, a fost realizată din venituri proprii și se adesează atât studenților de la Medicină, cât și celor care studiază Arhitectura sau Ingineria la una dintre facultățile de profil din cadrul UMFST ”George Emil Palade” din Târgu Mureș.

Echipamente de ultimă generație

Centrul UNiX cuprinde Centrul Naţional de Realitate Virtuală Aplicată în Medicină şi Centrul Academic de Examinare și este o investiție unică la nivelul universităților de medicină din România. Centrul Naţional de Realitate Virtuală Aplicată în Medicină deține echipamente de ultimă generație achiziționate prin intermediul unui proiect intitulat ”i-NEXT”, respectiv ochelari de realitate augmentată și mixtă Microsoft Hololens 2, aplicația HoloHuman care utilizează holograme imersive în mărime naturală ce permite cadrelor didactice și studenților să exploreze regiuni anatomice ale corpului – 11 sisteme diferite și peste 4.500 de structuri descrise și etichetate, și aplicația HoloPatient care permite studenților să vizualizeze, să evalueze, să stabilească diagnosticul și schemele de tratament pentru un mare număr de pacienți cu tot atâtea patologii, prin simulări holografice ale unor scenarii standardizate de pacienți, fiecare cu mai multe videoclipuri holografice, care ilustrează diferite indicii vizuale și simptome.

”Practic, sunt două structuri diferite în această clădire, parterul este destinat componentei de VR (Virtual Reality- n.a.), de realitate augumentată, pentru trei domenii. Sigur, domeniul principal este cel medical și tot ce înseamnă scenarii, iar la partea medicală se adaugă cea de Arhitectură și de Inginerie. La etaj este altceva, un spațiu didactic și mai ales de examinare pe care l-am creat. Sunt 468 de locuri cuplate la un sistem informatic centralizat care ne va permite să organizăm examene centralizat și care va permite transmiterea de sus în jos și de jos în sus referitor la ce se întâmplă la parter. De fapt, intrăm într-o zonă firească, naturală, a unei existențe universitare pe care o găsim și în alte locuri”, a afirmat prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rectorul UMFST ”George Emil Palade” din Târgu Mureș.

Pariu pus cu viitorul

Totodată, Centrul UNiX deține spații de VR destinate programelor de studii din domeniile Arhitectură și Inginerie precum și o sală în care se desfășoară sesiuni de imersie totală în mediul virtual prin utilizarea unor aplicații care permit învățarea și exersarea unor tehnici și manopere medicale, dar și crearea unor proiecte tehnice și de arhitectură.

”Am adus cea mai modernă tehnologie într-un loc în care inovaţia este la ea acasă – la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu Mureş. Educaţia care utilizează noile tehnologii va deveni curând un standard de calitate, iar realitatea virtuală, tehnicile de simulare medicală, precum şi inteligenţa artificială vor schimba fundamental universităţile, învăţământul medical, dar şi asistenţa medicală. Rămânem consecvenţi orientării pe care o avem şi cred că vom câştiga pariul pus cu viitorul”, a adăugat prof. univ. dr. Leonard Azamfirei.

În cadrul UNiX, la etajul clădirii care are o suprafață de peste 2.800 de metri pătrați se află Centrul de Examinare Academică. Acesta dispune de 5 amfiteatre modulare multifuncționale, cu un total de 468 de locuri, fiecare loc dispunând de tehnologie IT de ultimă generație (monitoare individuale Touch screen integrate, pliabile și rotative, full HD, complet motorizate, de tip Dynamic 3) conectate la platforme de învățare/e-learning și de examinare.

Holograme cu pacienți virtuali

În ceea ce privește activitatea din cadrul Centrului Naţional de Realitate Virtuală Aplicată în Medicină, aceasta este coordonată de către dr. Cristian Boeriu, care a condus invitații în turul de prezentare a spațiilor.

”Unul dintre spaţiile Centrului Naţional de Realitate Virtuală Aplicată în Medicină, destinate învăţământului medical, este dotat cu un sistem inteligent de proiecţie panoramică, ce permite studenţilor participanţi la sesiunile VR, chiar dacă aceştia se află în afara mediului virtual, vizualizarea detaliată a exerciţiilor desfăşurate de cadrele didactice şi studenţii aflaţi în imersie totală. O altă sală este amenajată similar unui salon de spital, aici desfăşurându-se sesiunile de realitate mixtă şi augmentată prin proiectarea, în mediul real, a unor holograme reprezentând pacienţi virtuali, vizibili prin intermediul unor ochelari speciali în care rulează o aplicaţie specifică – HoloPatient”, a explicat dr. Cristian Boeriu.

Ministrul Sănătății, impresionat

La finalul vizitei, în cadrul căreia a testat unul dintre echipamentele de realitate virtuală, ministrul Sănătății s-a declarat impresionat de avantajele oferite de noile tehnologii, dar a subliniat că acestea nu ar trebui să înlocuiască interacțiunea cu pacientul.

”E un centru extraordinar aici, la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu Mureş, permite deprinderea atât a investigaţiilor de bază medicală, mă refer la examinarea pacientului, diagnostic diferenţial, diagnostic pozitiv şi cred că este viitorul. Vedeţi că toate universităţile încearcă să ofere soluţii digitale şi cele legate de realitate virtuală. În învăţare, ele au un mare avantaj, sunt repetabile, reproductibile, dar asta nu înseamnă că medicina se va face în afara patului bolnavului. Fiecare dintre noi trebuie să fim conştienţi că ceea ce învăţăm sau deprinderile pe care le dobândim în această zonă virtuală trebuie aplicate şi trebuie exersate pe pacienţi. Ei trebuie să rămână. Impactul şi relaţia medic-pacient rămâne, din punctul meu de vedere, esenţială, pentru că ea are şi o încărcătură de empatie, de emoţie, care este necesară atunci când ne dorim ca omul să simtă că este bine îngrijit, iar vindecarea să se producă într-un mod firesc. Aceste avantaje pe care le oferă noile tehnologii nu trebuie totuşi să înlocuiască elementele legate de interacţiunea cu pacientul”, a menționat prof. dr. Alexandru Rafila.

Text: Alex TOTH

Foto: Ligia VORO, UMFST, Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE