Home / Politic / AMPER, campanie pentru modificarea Legii electorale

AMPER, campanie pentru modificarea Legii electorale

Distribuie

22223 de organizaţii non-guvernamentale din România, printre care şi Asociaţia pentru Minţi Pertinente (AMPER) Târgu-Mureş, au demarat campania „Politică fără bariere”, prin care solicită modificarea actualei Legi pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale.

Potrivit reprezentanţilor AMPER, iniţiatorii campaniei solicită alegerea primarilor în două tururi de scrutin, renunţarea la pragul electoral de 5% şi diminuarea numărului de semnături necesare susţinerii candidaturilor. „Scrutinul care tocmai s-a încheiat a demonstrat că actuala Lege pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale conţine o serie de prevederi care produc distorsiuni grave în reprezentarea cetățenilor, anume: alegerea într-un singur tur a primarilor a permis desemnarea unor primari susținuți de părți reduse ale electoratului, deci cu legitimitate scăzută, și a favorizat primarii aflați în funcție. Pragul electoral de 5% a împiedicat intrarea în consilii județene și locale a unor formaţiuni care obţinuseră un număr de voturi egal sau mai mare cu cel necesar obţinerii a două sau trei mandate, calculat împărțind numărul total de voturi valide la numărul de mandate. Numărul exagerat de semnături prevăzut de lege pentru depunerea candidaturilor a dus la situaţii aberante, de genul celei în care într-o comună cu 108 locuitori au trebuit depuse 100 de semnături de susţinere. În peste 1.300 de circumscripții numărul de semnături necesare depășește 5% din numărul de alegători, procentul depășind 10% în 226 de localități”, se arată într-un comunicat de presă remis de AMPER.

De asemenea, reprezentanţii AMPER au arătat că „într-un stat democratic legile sunt schimbate în Parlament”, motiv pentru care „organizaţiile semnatare vor iniţia, în perioada imediat următoare, consultări cu reprezentanţii partidelor parlamentare”, pentru modificarea de urgenţă a Legii 115/2015. „Alegătorii vor trebui să ştie, la alegerile parlamentare din toamnă, care sunt acele partide care se opun adoptării unor legi cu adevărat democratice și să țină cont de asta, atunci când vor lua decizia de vot. Legea trebuie modificată acum – altfel, peste trei ani, vom constata din nou că e prea târziu. Pentru asta, avem nevoie de o mobilizare exemplară a societăţii civile”, se arată în comunicat.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Carduri sociale de alimente și mese calde. Cum pot fi obținute și care sunt categoriile de beneficiari?

Distribuie Persoanele defavorizate din Municipiul Târgu Mureș care beneficiază de tichete sociale electronice pentru alimente …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.