Home / Administratie / Sancțiuni aplicate de Poliția Locală Luduș

Sancțiuni aplicate de Poliția Locală Luduș

Distribuie

În cadrul Primăriei Orașului Luduș este organizat un Birou dePoliție Locală care își desfășoară activitatea ca un Compartiment funcțional fără personalitate juridică, în care sunt încadrați un șef de Birou și 17 polițiști locali, cu doi mai puțini decât prevede schema, după cum a consemnat în Raportul privind starea economică, socială și de Mediu pentru anul 2022, prezentat de primarul orașului, Cristian Moldovan, în plenul Consiliului Local. Comparativ cu anul 2021 a fost reactualizat Planul de ordine și siguranță publică, „document prin care se organizează anual activitatea structurilor de Poliție Locală pentru menținerea ordinii și siguranței publice pe raza orașului”.

Prevenție, dar și sancționare

Urmând precedentele create în alte orașe în legătură cu parcările autovehiculelor, la 25 ianuarie 2022, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 10, s-a aprobat Regulamentul de organizare și funcționare a parcărilor publice din oraș. După o perioadă de acomodare, timp în care s-au marcat locurile, au fost informați utilizatorii cu privire la folosirea aplicației TPARK, la 28 iunie 2022 a fost aprobată Hotărârea Consiliului Local nr. 85 care stabilește modul de funcționare  a Regulamentului pentru parcări, iar din luna iulie, polițiștii locali au întocmit primele procese verbale de contravenție celor care nu au respectat prevederile articolului 25 din Hotărârea Consiliului Local nr. 85/2022, acestea fiind în număr de 451, în valoare de 115.000 de lei. Acest număr se include în totalul de 1.516 de procese verbale de contravenție, din care 598 au fost sancționate cu amenzi în valoare de 283.390 de lei, precum și 918 sancțiuni cu avertisment. În anul 2022, conform competențelor conferite prin lege, polițiștii locali au întocmit: 274 de procese verbale de contravenție, în valoare de 50.500 de lei pentru nerespectarea normelor de curățenie sau depozitarea deșeurilor cu încălcarea prevederilor legale; 592 de procese verbale de contravenție, în valoare de 71.400 de lei pentru opriri și staționări ale autovehiculelor; 126 de procese verbale de contravenție, în valoare de 34.050 de lei pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și cerșetorie; 6 procese verbale de contravenție, în valoare de 7.500 de lei pentru nerespectarea Legii nr. 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.

Analizând întreaga activitate desfășurată de Poliția Locală pe parcursul anului 2022, primarul Cristian Moldovan a constatat că „rezultatele sunt pozitive, pe un trend ascendent, realizându-se indicatorii de eficiență prevăzuți în Legea nr. 155/2010, a Poliției Locale.”

Ioan A. BORGOVAN


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

FOTOREPORTAJ: ”Gala Aniversară Zi de Zi 20 de ani” în peste 250 de imagini

Distribuie Cotidianul mureșean Zi de Zi și-a sărbătorit cele două decenii de activitate în cadrul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.