FOTOREPORTAJ: Polițiștii mureșeni, prieteni și ocrotitori ai copiilor Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 339 Vizualizări

FOTOREPORTAJ: Polițiștii mureșeni, prieteni și ocrotitori ai copiilor

Inspectoratul de Poliție Județean Mureș a organizat miercuri, 22 martie, în incinta Cetății Medievale din Târgu Mureș, Ziua Porților Deschise 2023, eveniment menit să marcheze Ziua Poliției Române, zi aniversată anual în data de 25 martie.

Factor de stabilitate și siguranță

Timp de aproximativ două ore, polițiști din diverse structuri ale Inspectoratului de Poliție Județean Mureș și de la alte instituții partenere și-au etalat tehnica din dotare și au diseminat participanților, preșcolari și elevi, informații utile cu privire la activitatea pe care o desfășoară.

”A devenit o tradiție ca în fiecare an în contextul aniversării Zilei Poliției Române, polițiștii mureșeni să se afle alături de comunitate în cadrul activităților organizate pe raza județului Mureș”, a declarat inspector de poliție Aurica Sabău, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

În mesajul său, inspector de poliție Alexandra Petrovici, de asemenea purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Mureș, a arătat că în acest an Poliția Română împlinește 201 de ani ”de tradiție și continuitate a activității în slujba cetățenilor” și a dezvăluit că evenimentul are ca scop ”apropierea tinerilor de Poliție și eliminarea barierelor de comunicare dintre cetățeni și această instituție.”

”În fiecare an, în 25 martie, de Buna Vestire, Poliția Română îmbracă haine de sărbătoare. De-a lungul timpului, această instituție a jucat un rol fundamental în apărarea cetățenilor, constituind unul dintre principalii furnizori de ordine și siguranță publică. Poliția Română, instituție fundamentală a statului de drept, a urmat de-a lungul timpului o serie de reforme. Astăzi, putem afirma că suntem o Poliție profesionistă, un factor de stabilitate și siguranță în societatea românească”, a precizat inspector de poliție Alexandra Petrovici.

La Mulți Ani, tuturor polițiștilor!

La eveniment au participat atât șeful Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, comisar șef de poliție Constantin Mihalache, cât și comisar șef de poliție Cătălin Rădulescu, adjunct al șefului Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

”Vă mulțumesc tuturor pentru prezența astăzi, aici, la această sărbătoare numită Ziua Porților Deschise, organizată cu ocazia Zilei Poliției Române din 25 martie. Sper că vă veți simți foarte bine alături de noi. Colegii mei vă vor sprijini în tot ceea ce vreți să știți, și veți vedea lucruri frumoase. Dați-mi voie să adresez La Mulți Ani tuturor polițiștilor din cadrul Poliției Române și bineînțeles polițiștilor mureșeni!”, a fost mesajul transmis de comisar șef de poliție Constantin Mihalache.

Demonstrații reușite

Actracțiile zilei au fost prezentate apoi de comisar șef de poliție Gabriela Pâncă, coordonatoarea Compartimentului pentru prevenirea criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, un nume cunoscut în unitățile de învățământ din județul Mureș datorită numeroaselor activități și campanii derulate de-a lungul anilor, cu pasiune, tact pedagogic și profesionalism.

Sute de copii curioși cine sunt și ce fac oamenii care îmbracă uniforma de polițist au asistat la o demonstrație de dresaj canin, moment urmat de o intervenție simulată a unui echipaj al Serviciului de Acțiuni Speciale.

”Siguranța voastră, fi că sunteți mai mici, fie că sunteți mai mari, este o prioritate a Poliției Mureșene și a Poliției Române”, a spus comisar șef de poliție Gabriela Pâncă.

Text și foto: Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE