Comisia de Analiză Tehnică din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Mureș a decis, recent, că proiectul ”Rețea de apă pluvială pentru hala de ambalare și fabrică de brânzeturi”, propus a fi amplasat în localitatea Sovata, strada Praidului nr. 135, nu se supune evaluării impactului asupra mediului.
Potrivit proiectului pentru Decizia etapei de încadrare, document făcut public în data de 13 martie 2023, pe pagina web a Agenției pentru Protecția Mediului Mureș, investiția este realizată de către SC Hochland România SRL Sighișoara și prevede realizarea unei rețele de canalizare a apelor pluviale provenite din incinta clădirilor tehnologice, respectiv colectarea, epurarea și evacuarea lor în pârâul Iuhod.
”Rețeaua va avea lungimea totală de 535 de metri, va fi din conducte PVC cu diametre cuprinde între 160 – 400 de metri, respectiv conductă corugată din PEID cu diametrul de 800 de metri, prevăzută – la evacuare – cu clapetă de unicsens. Pe traseul conductelor se vor amplasa un număr de 31 de bucăți cămine de vizitare. Rețeaua de canalizare proiectată va prelua și apele pluviale – convențional curate – colectate într-un șanț pluvial existent pe amplasament în partea nordică, care colectează ape provenite de pe proprietăți limitrofe – acest șanț se va desființa”, se menționează în documentul citat.
(Redacția / Foto: Facebook – Hochland)