Borbély László, vicepreședinte al Conferinței de nivel înalt a ONU pe tema resurselor de apă la nivel mondial Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 152 Vizualizări

Borbély László, vicepreședinte al Conferinței de nivel înalt a ONU pe tema resurselor de apă la nivel mondial

În 22 martie a debutat, la New York, Conferința de nivel înalt a Organizației Națiunilor Unite pe tema resurselor de apă la nivel mondial, primul mare summit pe această temă din ultimii peste 40 de ani. Delegația României este condusă de consilierul de stat Borbély László care îndeplinește și funcția de vicepreședinte al conferinței și va conduce lucrările sesiunii plenare.

„Toți știm că apa este vitală, dar din păcate ne aflăm acum într-o situație de cumpănă conform experților. Este foarte important ca Agenda ONU de acțiunea pentru apa să se colereze cu celelalte obiective de dezvoltare durabilă, mai ales că apa se regăsește în toate aspectele vieții. Doar printr-o acțiune integrată și prin dialog, omenirea va reuși să treacă peste provocările legate de apă. România este un stat activ la nivel mondial în ceea ce privește o abordare multilaterală privind creștere accesului la apă sigură și sanitație. Am avut poziții solide în cadrul unor întâlniri importante de pregătire ale actualului summit, cum ar fi Conferința din Cadrul Decadei Internaționale a Apei de la Dushanbe, și iată că astăzi eforturile noastre sunt recunoscute prin acordarea poziție de vicepreședinte al celei mai importante conferințe ONU pe apă din ultimii peste 40 de ani”, a declarat Borbély László

Coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă va sublinia în intervenția de țară investițiile pe care România le-a făcut sau urmează să le facă pentru infrastructura de apă și apă uzat și tranziția către o economie circulară: 9 miliarde de euro au fost alocați și urmează să fie investiți pentru astfel de proiecte, iar 3,5 miliarde de euro sunt programați a fi atrași prin fonduri europene în actualul exercițiu financiar. De asemenea, România susține numirea unui trimis special al ONU pentru apă care va avea mijloacele pentru mobilizarea atenției politice și resurselor suplimentare în ceea ce privește problemele de management al apei.

Șeful delegației României a luat, de asemenea, cuvântul la o întâlnire organizată de Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite cărei teme este realizarea unei mai bune protecții a serviciilor și infrastructurii esențiale legate de apă pentru populația civilă în timpul conflictelor armate.

Conferința Organizației Națiunilor Unite pe tema resurselor de apă aduce împreună șefi de stat și de guvern, miniștri și părți interesate din diferite sectoare într-un îndemn la acțiune pentru atingerea obiectivelor convenite la nivel internațional, cu accent asupra Obiectivul de dezvoltare durabilă 6 al Agendei 2030 care se referă asigurarea accesului tuturor la apă sigură, canalizare și igienă. Unul dintre principalele rezultate așteptate de la această Conferință este  Agenda de acțiune pentru apă, care va cuprinde toate angajamentele voluntare legate de apă și va urmări progresul acestora. Agenda își propune să încurajeze statele membre, părțile interesate și sectorul privat să se angajeze la acțiuni urgente pentru a aborda provocările actuale legate de apă.

În marja conferinței, consilierul de stat Borbély László a participat la două evenimente conexe, unul dintre ele fiind organizat online de către Asociația Română a Apei, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă și Institutul pentru Cercetări în Economie Circulară și Mediu și a avut mai multe întâlniri bilaterale cu personalități de înalt nivel, printre care: președintele Adunării Generale a Națiunilor Unite, Csaba Kőrösi;  doamna Lachezara Stoeva, președinte al Consiliului Economic și Social al Națiunilor Unite; Lisa Carty, ambasador al SUA în Consiliul Economic și Social al Națiunilor Unite; Iordanca Rodica, ministrul Mediului din Republica Moldova, Aniko Raisz, secretar de stat din Ungaria și Martin Kovac, secretar de stat din Slovacia.

Sandu TUDOR

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE