VIDEO, FOTO: Canalul Morii din Reghin: Trecut bogat, Prezent în lucru, Viitor optimist Reghin
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1396 Vizualizări

VIDEO, FOTO: Canalul Morii din Reghin: Trecut bogat, Prezent în lucru, Viitor optimist

Cu ocazia Zilei Mondiale a Apei, Asociația unDAverde a organizat un tur ghidat pe Canalul Morii din municipiul Reghin, prilej pentru participanți să (re) descopere cum s-a transformat acest curs de apă, de la un braț al râului Mureșului la un curs de apă cu folosințe beneficiare pierdute și nu în ultimul rând ce oportunități aduce în prezent.

Ghidul turului a fost arh. Klaus Birthler, reprezentantul Asociației unDAverde, care la finalul traseului luat la pas, circa 2 kilometri (de la ”3 găurele” la zona ”Texas”) a avut amabilitatea să ne răspundă la câteva întrebări.

Reporter: Când te-ai gândit că acest curs de apă, Canalul Morii, merită ceva mai bun?

Arh. Klaus Birthler: Port această idee încă din copilărie. Am copilărit pe Canalul Morii, iar atunci când mi-am terminat formarea ca arhitect, am revenit în oraș și m-am uitat în jur cu ce pot fi util pentru comunitate, fiindcă una din misiunile arhitectului este să arate oportunitățile pentru dezvoltarea orașului. Ca și prim pas, în 2009 am ieșit pentru prima dată cu caiacul pe Canalul Morii să încerc dacă funcționează sau nu.

Rep.: Canalul Morii a avut parte de câteva idei frumoase care au și fost puse în practică, pași mici dar importanți care s-au făcut până la acest proiect pilot, ”Canalul Morii Verde”.

K.B.: Da, a fost segmentul Canalului Morii din Cartierul Libertății, zona străzii Duzilor. În 2012 s-a recepționat această lucrare, premiată în 2014 printre primele 20 cele mai bune proiecte de spațiu public din Europa. A fost o încercare încununată cu succes, aceea de a întoarce orașul către apă. Avem încă foarte mult de lucru fiindcă avem un parcurs foarte lung al Canalului Morii. Cu lucrările care s-au realizat în acest an de către Apele Române putem de fapt să avem o nouă ofertă de caiac pe apă.

Rep.: Cum ai conceput acest proiect pilot?

K.B.: Proiectul pilot a venit ca o reacție constructivă la un proiect de betonare a Canalului Morii. Nu vroiam să fim doar cei care opresc lucrările de dezvoltare, dar din păcate erau soluții învechite, fapt pentru care am zis să venim cu soluții contemporane. Asta înseamnă să intervii cât mai puțin cu materiale artificiale cum e betonul și să te bazezi în stabilizarea malurilor și în tot designul malului pe natură. Vorbim aici de pe soluții bazate pe natură – SBN. Astfel, am adus un expert din Germania, Georg Hermannsdorfer, grație unor fonduri norvegiene, Active Citizens Fund, să ne arate felul în care ar putea fi Canalul Morii și să îndrume Apele Române în amenajarea acestui curs de apă cu soluții bazate pe natură.

Rep.: Luna martie a fost destul de intensă pentru Canalul Morii…

K.B.: Din fericire astrele s-au aliniat și Apele Române au fost deschise pentru a adapta proiectul. Dacă proiectul vechi era o investiție, ceea ce facem acum este o întreținere de mal. Am folosit această oportunitate să cooperăm cu riveranii, riverani fiind Primăria și proprietarii care dețin teren pe malul apei. Proiectele nu se pot gândi decât unitar pe malul apei, ceea ce începi în apă, să continui pe mal. Din păcate, experiență în acest sens avem foarte puțină în țară, în a avea proiecte unitare cu mai mulți proprietari care merg în aceeași direcție.

Rep.: Ajungem la acest tur ghidat pe Canalul Morii organizat chiar de Ziua Mondială a Apei.

K.B.: Am parcurs aproape întreg segmentul Canalului Morii pe malul apei. Asta înseamnă că există posibilitatea de a amenaja un traseu pe malul apei recomandat să fie pietonal și pentru deplasări nemotorizate. Cu câteva mici excepții, tot parcursul Canalului Morii este practicabil în acest sens.

Rep.: S-a vorbit despre cum A FOST și despre cum ESTE. Cât de important este cum VA FI?

K.B.: Este important să vezi oportunitățile pe care le aduce apa, atât social, cât și economic și cultural. Chiar am realizat împreună cu o firmă de consultanță financiară, Ernst & Young, o analiză referitoare la oportunitățile pe care le aduc aceaste soluții de amenajare a apei bazate pe natură, în paralel cu soluțiile green. Pe scurt, soluțiile bazate pe natură aduc mult mai mult în economia locală, fiindcă ele înseamnă meșteșug în a amenaja apa. De asemenea, aduc cultură, aduc educație, fiindcă am adus o mulțime de studenți de la Universitatea Sapienția, dar și elevi de liceu, respectiv cei de la Liceul Silvic Gurghiu. Ceea ce urmărim pe viitor, fiindcă aceste zone ale Canalului Morii dacă se amenajează, au nevoie de întreținere. Urmărim un model care s-a aplicat în Italia, și anume un ”river contract”, un un fel de înțelegere între riverani și administrație, adică Primărie, Apele Române și proprietarii din zonă. Venim cu această soluție deoarece vecinii ar putea cel mai bine să aibă grijă de spațiile lângă care locuiesc. În ce ne privește, am intervenit cu prioritate într-o zonă în care locuim și unde firma noastră are sediul prin care am finanțat o parte din aceste intervenții. De exemplu, achiziția puieților. Din principiu, Apele Române nu plantează și atunci, zona fiind apropiată de parcelele noastre, am acționat noi materialul săditor. Am rezolvat puieții, am plătiti studiile pentru soluții bazată pe natură și expertul care a venit cu soluții. Considerăm că cea mai bună variantă e ca proprietarii de teren, riveranii cursului de apă, să contribuie la întreținerea apei.

A consemnat Alin ZAHARIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE