Home / Cultură / Trio farfarello revine la Reghin. ”Violonistul Diavolului” poposește în ”Dogma”

Trio farfarello revine la Reghin. ”Violonistul Diavolului” poposește în ”Dogma”

Distribuie

Mani Neumann, Der Teufelsgeiger (Violonistul Diavolului), cunoscut publicului din România în urma colaborării sale de lungă durată cu formația Phoenix, (re)aduce Trio Farfarello la Reghin, sâmbătă, 1 aprilie, ora 21 în Clubul Dogma. Legătura dintre Mani Neumann și Reghin este una specială, fapt pentru care un turneu național nu poate fi conceput de artist fără un concert la Reghin, în Clubul Dogma. Despre această nou prezență la Reghin precum și despre legătura sa cu spațiul românesc  ne-a vorbit Mani Neumann în interviul următor:

Reporter: Mergem cu ceva ani în urmă și ajungem la momentul în care ai avut primul contact cu România. Când și cum a fost această întâlnire?

Mani Neumann: Am ajuns în România la începutul anilor 90, cu Phoenix. A fost un șoc. Eu veneam din cu totul altă lume, iar România atunci, imediat după Revoluție, a fost ceva ce nu mai întâlnisem niciodată. Cu bune, cu rele, a fost o perioadă de tranziție în care lucrurile au fost puțin haotice. Pentru mine au urmat aproape 20 de ani în care am făcut o navetă destul de obositoare între România și Germania, deci am fost aici în momentele importante și am observat cum s-a schimbat România, știu prin ce a trecut. M-am simțit bine aici și atunci, mă simt și acum.

Rep.: Cum vede cineva din afară România, oamenii, locurile, multiculturalitatea de la noi? Ar trebui să fim ceva mai mândri de țara în care trăim?

M. N.: Sigur că da! În primul rând, să știi că nu suntem atât de diferiți. Sigur că istoria a fost alta, dar eu nu văd România atât de diferită, în comparație cu Germania. Am discuția asta destul de des, cu oameni din Germania, și încerc să le explic că ei nu știu nimic despre România – ar trebui să afle niște lucruri, să experimenteze, să vină aici, și vor constata că se pot simți „acasă” într-un loc cu care ei cred că nu au nici o legătură. Eu nu mă simt străin aici. Nu simt că sunt tratat ca un străin, ca un outsider. Poate sunt norocos – unii îmi spun că eu sunt altfel, în sensul că nu sunt germanul tipic, sunt mai aproape de modul de viață balcanic, să spunem… Dar nu cred. Cred că dincolo de barierele impuse de diferențe, putem să ne primim unii pe alții.

Rep.: De ce trio și nu solo? Cum s-a născut de fapt proiectul Farfarello?

M. N.: Într-o formulă de trio, există o libertate pe care artiștii o pot avea, există loc pentru exprimare. Cu cât ai mai mulți muzicieni într-o trupă, ai mai puțin spațiu – trebuie să fii mai disciplinat. Asta e clar – într-o asemenea formulă, am o libertate anume, ca solist. Multe trupe de succes au cântat în formulă de trio și au scris istorie.

Proiectul Farfarello s-a născut cam în aceeași perioadă în care am intrat în contact și cu muzica Phoenix, de fapt – în Germania, în jurul anului 1980. Am avut noroc să îl găsesc pe Ulli Brand și, iată, suntem de peste 40 de ani împreună, iar Urs Fuchs, bassistul, a fost cu noi peste 30 de ani din această istorie. Este vorba despre compatibilitate. Ulli și cu mine gândim și simțim la fel, când e vorba de muzică, iar asta contează foarte mult. Nu toți artiștii au norocul să întâlnească oamenii compatibili. Tot ce facem noi ne reprezintă – și pe el, și pe mine.

Rep.: Lumea de pe la noi cunoaște prea puțin din activitatea voastră din Germania. Cum ai descrie acea perioadă?

M. N.: Noi am fost, timp de mulți ani, formația cu cele mai multe show-uri de televiziune în Germania, Elveția și Olanda. Casa noastră de discuri vindea atât de multe albume, că pierdusem numărul. Atinsesem un prag al notorietății care a fost greu de egalat. Asta s-a întâmplat pentru că noi făceam ceva ce nu exista pe piață – muzica noastră nu  e „de nișă” pentru România anului 2023, tot de nișă a fost și pentru Germania din acele decenii. Rezultatul a fost pozitiv, pentru că n-am avut concurență.

Pe drum, a trebuit să facem niște alegeri. Au fost momente decisive, am vrut o anumită direcție sau am refuzat contracte și oportunități despre care simțeam că nu ne reprezintă – la un moment dat, compania de management cu care lucram mi-a spus că voi ajunge să dorm pe o bancă în parc… Știu că rolul oamenilor din industrie e să gândească și comercial, dar când e vorba de muzică, n-am vrut niciodată să fac compromisuri. Important a fost să fac, în muzică, ceea ce vreau și să exprim ce am de exprimat. Am avut și norocul să am colegi care au gândit la fel – și atunci, în nenumărate momente, ne-am pus întrebarea: „Este asta ceea ce vrem să facem?”, iar dacă răspunsul a fost „Nu!”, ne-am văzut de drum.

Până la urmă, sunt multe moduri în care poți „traduce” succesul, în cariera unui muzician: notorietate, succes financiar, vânzări, număr de concerte… Le-am bifat pe toate, în 40 de ani. Pentru mine, succesul înseamnă să fiu liber. Nimeni nu vine la mine să îmi spună când și cum să cânt, și mai ales ce să cânt. Să nu confunzi asta cu un refuz – dacă îmi place o muzică și rezonez cu ea, atunci o cânt. Așa a fost cu Phoenix, am cântat o muzică pe care nu eu am compus-o, care transmitea mesajul altcuiva, dar asta e ideea: mi-a plăcut acea muzică! Am rezonat cu asta! Am auzit-o și mi-am spus că vreau să cânt muzica asta – nu că pot, că de putut, pot să cânt orice, dar am vrut. E foarte important. Deci eu mi-am păstrat această libertate și o am și astăzi, dar am muncit pentru ea și am făcut alegeri pentru ea. Suntem în regulă cu asta, pentru că tot ceea ce ni se întâmplă – dacă te referi la cariera noastră – este rezultatul deciziilor pe care noi le-am luat. Noi, nu altcineva! Iar acest sentiment, această certitudine, este de neegalat.

Rep.: Muzical, ce te inspiră? Care compozitori îți sunt mai aproape de suflet?

M. N.: Totul. Poate să mă inspire o propoziție, o situație, un sentiment, un vis, o imagine, când mă plimb în parc, un om care vorbește, o fată care așteaptă un tren… Poate fi orice. Uneori stau cu Ulli într-o cameră și pur și simplu compunem, și atunci nu știu care e inspirația.

Rep.. Când ai descoperit muzica românească? Ai o slăbiciune pentru un anumit compozitor sau pentru vreun anumit gen?

M. N.: Inițial, am descoperit folclorul, pentru că muzica Phoenix (primul meu contact cu muzica românească) are această componentă, această inspirație. Acolo nu vorbim despre un compozitor sau altul. Apoi, bineînțeles, am descoperit formațiile de rock, când am început să vin și să cânt aici – Compact, Iris, Sfinx, Holograf… Acum, dintre cele mai noi, îmi place Bosquito, de exemplu. Există formații românești de nivelul vestului, au compoziții bune, se cântă bine, au vocaliști buni, aranjamente bune. Ascult cu plăcere.

Rep.: Cum concepi un turneu în România? Cum alegi locațiile unde urmează să cânți?

M. N.: Nu eu îl concep. Avem o echipă de management care se ocupă de asta, și până acum e foarte bine. Sigur că ne implicăm și noi, atunci când ne dorim. Reghin este un asemenea exemplu.

Rep.:  Farfarello ajunge la început de aprilie la Reghin, în Clubul ”Dogma”.  Ce amintiri te leagă de acest oraș, mai exact de oamenii de aici pe care i-ai cunoscut de-a lungul timpului?

M. N.: Povestea cu Reghin a început în Vama Veche, de fapt. Am avut un concert în Vamă și am cunoscut o gașcă de oameni extraordinari, care erau din Reghin. Am rămas la mare o vreme și ne-am împrietenit, apoi m-au chemat la Reghin, au spus că Farfarello trebuie să cânte și la ei acasă… Am cântat la Reghin, în urma acestei invitații, și a ieșit o petrecere superbă! Cred că e al patrulea concert pe care îl vom avea la Reghin și abia aștept!

Rep.: La ce să se aștepte publicul din Reghin pentru concertul din 1 aprilie din ”Dogma”?

M. N.: La bucurie și autenticitate, în primul rând. La sinceritate, de asemenea.

Rep.: O invitație pentru public să vină la întâlnirea cu Farfarello!

M. N.: Va fi o petrecere pe cinste! Ne vedem în ”Dogma” pe 1 aprilie!

A consemnat Alin ZAHARIE


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Un nou proiect marca Multinvest: Centru de inginerie inovativă la Târgu Mureș!

Distribuie Comisia de Analiză Tehnică din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Mureș a decis, recent, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.