Colegiu UMFST la Târnăveni Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 641 Vizualizări

Colegiu UMFST la Târnăveni

Consiliul Local al Municipiului Târnăveni a aprobat joi, 6 aprilie, darea în folosință către Universitatea de Medicină, Farmacie, Știinte și Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” din Târgu Mureș a spațiilor necesare pregătirii viitorilor asistenți, la Centrul Cultural din Târnăveni și la Liceul Tehnologic, a anunțat, în aceeași zi, Sorin Megheșan, primarul municipiului Târnăveni.

”Acum avem o criză a personalului medical cu studii postliceale. Prin Colegiul UMFST, Târnăveniul va genera forţă de muncă calificată în domeniul medical. Le mulțumesc domnului prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rectorul UMFST Târgu Mureș și profesioniștilor de la Universitate, pentru răspunsul prompt la propunerea pe care le-am adresat-o cu puțin timp în urmă. Vor urma vizita Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) şi Inspectoratului Şcolar Județean Mureş, după care hotărârea de Guvern care va da undă verde Colegiului UMFST de la Târnăveni, chiar începând cu anul școlar 2023-2024”, a informat primarul municipiului Târnăveni.

Decizia aleșilor locali din municipiul Târnăveni a fost salutată și de către prof. univ. dr. Leonard Azamfirei.

”Astăzi, Consiliul Local al Municipiului Târnăveni (primar Sorin Megheșan) a aprobat darea în folosință gratuită către Universitatea de Medicină, Farmacie, Știinte și Tehnologie „George Emil Palade” a spațiilor necesare pregătirii viitorilor asistenți medicali generaliști de nivel postliceal în cadrul Colegiului UMFST, la Centrul Cultural din Târnăveni și la Liceul Tehnologic. Vot luat în unanimitate! Consens politic și inteligență administrativă!”, a scris, pe pagina sa de Facebook, rectorul UMFST ”George Emil Palade” din Târgu Mureș.

(Redacția / https://depositphotos.com/home.html )

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari



Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!