Bani europeni pentru împădurire, dar nu în avans Administrație
  • Sanda Vitelar
  • 0 comentarii
  • 577 Vizualizări

Bani europeni pentru împădurire, dar nu în avans

Secretarul de stat din Ministerul Mediului, Lóránd Árpád Fülöp, a prezentat marţi, 18 aprilie, la Instituţia Prefectului Judeţul Mureş, stadiul implementării Campaniei Naţionale de Împăduriri 2022-2026. Campania se derulează cu fonduri europene, măsura de investiții din PNRR –  „Investiții în noi suprafețe ocupate de păduri inclusiv în păduri urbane și reîmpăduriri”, având  un buget de 730 milioane de euro și vizează realizarea a 56 000 ha de noi păduri și suprafețe cu vegetație forestieră în zonele vulnerabile la schimbările climatice.

Reprezentantul Ministerului a prezentat celor prezenţi paşii pe care trebuie să-i urmeze pentru accesare fondurilor europene şi a arătat că, până în prezent, au fost aprobate, în prima etapă a depunerii solicitărilor, 5.600 de hectare de teren.

„În momentul de faţă avem aproximativ 5.600 de hectare acceptate, cu aviz favorabil, deci cam 10% din suprafaţa pe care ne-am propus-o iniţială, în total reprezintă 672 de amplasamente, mai sunt în lucru solicitări pentru aproximativ 500 de hectare şi neverificate aproximativ 600 de hectare. Respinse au fost cereri pentru 1.600 de hectare, cererile au fost respinse deoarece, fie nu au fost realizate corect documentele, fie era vorba de păşuni unde nu se poate face împădurirea”, a declarat Lóránd Árpád Fülöp.

În judeţul Mureş au fost aprobate, în prima etapă, 26 de amplasamente, reprezentând 140 de hectare.

Finanţarea în avans a lucrărilor o problemă

Deşi sumele acordate prin program acoperă în totalitate lucrările ce trebuie efectuate, precum şi lucrările ulterioare de întreţinere, beneficiarii trebuie să demareze lucrările din fonduri proprii, respectiv realizarea proiectului tehnic şi împrejmuirea terenurilor.

Primarul comunei Găneşti, Balog Elemér, Primarul comunei Găneşti, Balog Elemer, a arătat că Ministerul Finanţelor ar trebui să sprijine autorităţile pentru obţinerea de credite pentru demararea lucrărilor.

Acest program este foarte important pentru a împăduri suprafețele care în ultima perioadă, în ultimii ani, au fost tăiate. O problemă pe care am ridicat-o legată de aceste programe, dacă nu sunt complexe și ghidurile nu sunt bine pregătite când depunem, indiferent că sunt UAT-uri sau o persoană fizică, atunci cu siguranță că nu se consumă toți acești bani pe în perioada în care este deschisă. Eu chiar de asta am venit aici fiindcă avem câteva suprafețe la noi în comună, în Gănești, și aș dori să mă implic și în acest program, în acest proiect, ca să putem să împădurim cât mai multe suprafețe acolo unde nu putem folosi în alte scopuri. Singura problemă pentru mine este cu împrejmuirea, fiindcă vă dați seama, atât UAT-urile, cât și persoanele fizice nu au fonduri suficiente și atunci aici trebuie luat un credit. Dar dacă luăm un credit, atunci și băncile sau Ministerul Finanțelor să ne ajute cu un credit iar dobânzile să fie cât mai puține”, a spus acesta.

În replică, reprezentantul Ministerului Mediului a spus în cadrul şedinţei că se lucrează la găsirea unei soluţii, dar deocamdată nu există nimic concret în acest sens.

În funcție de tipul de planțație, proprietarii de terenuri pot primi sume diferite pentru înființarea noilor plantații. De exemplu, pentru plantația de stejar, suma totală este 19.647 euro pe hectar fără TVA, din care 6379 euro fără TVA pentru înființare, iar pentru întreținere se acordă anual (până la 6 ani) câte o sumă. În ceea ce privește plantația de salcâm, suma totală este 10.620 euro pe hectar, fără TVA, din care vor primi  5060 euro fără TVA  pentru înființare, iar întreținerea este de 3 ani.

La deal se poate planta stejar, iar proprietarii pot primi 14 900 euro pe hectar, iar pentru înființarea acestui tip de plantație, se acordă 3.831 euro fără TVA. Proprietarii de terenuri din zonele de munte primesc, pentru plantații de molid, fag, brad, o sumă totală de 9.658 euro pe hectar fără TVA. Pentru înființare se acordă 3.987 fără TVA pe hectar.

Sanda VIŢELAR

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari



Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!