De 10 ani Şcoala Nevestelor pe scena naţionalului mureşean Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 116 Vizualizări

De 10 ani Şcoala Nevestelor pe scena naţionalului mureşean

Una dintre cele mai apreciate producţii la Companiei „Liviu Rebreanu“, „Școala nevestelor“ se joacă cu săli pline din anul 2013. Reprezentaţia aniversară va avea loc sâmbătă, 6 mai, de la ora 19.00, la Sala Mare.

„Spectacolul „Şcoala nevestelor“, în regia lui Cristi Juncu, pune în scenă clasică piesă a lui Molière într-o manieră inteligentă şi plină de haz care ne reaminteşte că dragostea puternică şi sinceră are şanse de izbândă într-o lume deseori superficială şi înşelătoare, dar pasiunea egoistă şi lacomă, cu pretenţii de iubire, va fi în cele din urmă învinsă”, se arată într-un comunicat al instituţiei.

„Școala nevestelor“ îi are în distribuţie pe actorii: Nicu Mihoc, Ale Țifrea, Cristian Iorga, Dan Rădulescu, Anca Loghin, Csaba Ciugulitu, Ion Vântu şi Luchian Pantea. Scenografia este realizată de Cosmin Ardeleanu, iar coregrafia îi aparţine lui Bordás Attila.

Spectacolul are o durată de 3 ore, cu o pauză de 15 minute.

Redacţia

Foto: Teatrul Naţional Târgu-Mureş

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE