EDITORIAL: Capra vecinului, ulcerul sufletului

Te văd, stai acolo la birou, plictisit/ă. Cu un ochi păzeşti ceasul, să se facă o dată ora 16.00. Degetul scrolează pe ecranul telefonului sau pe mouse. Postările de Facebook/Instagram sau ce-o mai fi curg lin. Viaţa ta e monotonă. Casă, copil, muncă. Vase, mâncare, hărtii, telefoane. În fiecare zi la fel. Nu a fost tot timpul aşa. Dar, la un moment dat, ai ales. Ai ales „siguranţa zilei de mâine”, ai ales job-ul ăla din care poţi să ieşi liniştit/ă la pensie. Acum, poate, regreţi. Atunci a părut o decizie bună. Acum…

Cum stai aşa şi numeri minutele observi că alţii fac lucruri. Uite, un fost amic/ă, coleg/ă, şi-a luat o capră. Frumoasă capră. Şi-a luat-o mai demult. Ai văzut când a postat prima dată despre ea. Dar atunci nu te-a afectat. Atunci, poate, încă mai aveai o viaţă. Un timp, omul nu a mai postat despre capră şi ai trecut informaţia la fapt divers. Dar, acum iată că postările revin. Şi parcă a devenit mai frumoasă capra asta, mai interesantă, mai apreciată.

Invidia începe să dospească. Păi cum? Iară capra asta? Parcă prea bine îi merge, şi caprei şi posesorului. Şi tu să stai aşa cu mâinile în sân? Să nu faci nimic? Să laşi capra asta să crească, să se dezvolte în curtea altuia?

”De ce să îi meargă bine vecinului, dacă mie îmi merge prost”, gândul a prins rădăcină şi de la gând la acţiune nu mai e decât un pas. O vorbă într-o parte, un telefon în altă parte şi, brusc, capra devine una cam râioasă şi omul cu capra e admonestat şi pus la locul lui, înapoi în turmă.

Sunt persoane care se simt efectiv bine când a murit capra vecinului. Din păcate, mulţi conştientizează cât de rău le face această gândire abia când cad la pat, loviţi de boală. Şi asta pentru că invidia activează stresul prin creşterea tensiunii arteriale şi amplifică ritmul cardiac. Tot o vorbă din bătrâni spune că invidia este ulcerul sufletului şi parazitul minţii.

Oare vom ajunge, vreodată, să ne vindecăm de această boală?

Sanda VIŢELAR

Foto: https://ro.depositphotos.com/home.html