Bancă de ţesut la Bucureşti, nu la Târgu-Mureş Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 384 Vizualizări

Bancă de ţesut la Bucureşti, nu la Târgu-Mureş

Fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Transplant, Andrei Nica, actual responsabil al Băncii de Ţesut de la Spitalul Colentina a declarat la Târgu-Mureş, că deşi proiectul PHARE care prevedea crearea a patru bănci de ţesut în România a fost pierdut, totuşi, în cursul anului viitor se va reuşi realizarea unei astfel de bănci la Spitalul Colentina din Bucureşti.

„Era un proiect PHARE cu cele patru bănci, care s-a pierdut, din nefericire – Iaşi, Târgu-Mureş, Timişoara şi Bucureşti. Acest nou centru, pe baza ce am avut înainte, cu ce am mai văzut, am încropit și am convins că o bancă de țesut, măcar una în România să existe ca să putem să folosim și să ajutăm ceilalți colegi în țară. Da, după 15 ani de încercări, se pare că proiectul măcar a unei bănci de țesut, a unei bănci de multițesut se pare că o să iasă și s-a hotărât ca această bancă de multițesut să fie la Spitalul Colentina. Demersurile au început la sfârșitul lunii, în iunie vor începe defrișările, în iulie o să înceapă săpăturile și, conform licitației câștigate, constructorul a spus că va termina exact peste 1 an, adică în mai 2024 se va inaugura Banca de Multiţesut Națională la București. Știm foarte bine că a fost acel proiect care s-a pierdut, cele patru bănci, dar din experiența pe care o am am zis măcar una să fie și după aia vedem noi ce mai putem dezvolta”, a declarat acesta.

Banca de multiţesut va fi utilă şi pentru bolnavii cardiaci. „De ce spuneam că încercăm să îi ajutăm pe colegii care știu și fac partea de transplant de musclostiletal, dar fiind o bancă de multițesut pe care vrem să o dezvoltăm, trebuie să pornim și cu transplantul de cornee, să pornim cu transplantul de valvă cardiacă, pe care domn profesor Suciu, aici la Târgu Mureș, de abia o așteaptă și nu numai. Plus gândim și partea de transplant de tubulatură vasculară necesară de altfel în situații de urgență. Aici trebuie să mai gândim cum dezvoltăm mai departe, deocamdată să apară această bancă de multițesut și după aia ne gândim cum putem dezvolta și ajuta celelalte centre și nu le uit sub nicio formă. Primul este cel de la Târgu Mureș, pentru că relația mea cu profesorul Horaţiu Suciu este deosebită și este sfătuitorul meu în această privință și ne mai gândim și la colegii de la Timișoara și la colegii de la Iași”, a mai spus Nica.

Redacţia

Foto: medicalmanager.ro

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE