FOTO: Concurs de educație bursieră, la Facultatea de Economie și Drept a UMFST Economic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 132 Vizualizări

FOTO: Concurs de educație bursieră, la Facultatea de Economie și Drept a UMFST

Facultatea de Economie si Drept din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu Mureș a găzduit sâmbătă, 13 mai, prima ediție a concursului ”Micul Investitor la Bursă”.

”La acest concurs au participat elevi ai claselor VIII din partea Școlii Gimnaziale ”Nicolae Bălcescu” și Școlii Gimnaziale ”Alexandru Ioan Cuza” din Târgu Mureș. Curiozitatea, perspicacitatea și interesul elevilor pentru a învăța lucruri noi despre educația financiară au convins organizatorii să revină cu alte ediții, într-un context mai extins de desfășurare a competiției. Mulțumim Facultatea de Economie și Drept – FED, UMFST din Târgu Mureș pentru susținerea oferită în organizarea acestui frumos eveniment, care se dorește a fi rampa de lansare pentru viitoare generații de investitori. Sincere felicitări tuturor participanților!”, au transmis organizatorii competiției.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE