Greva generală în școli. Sindicaliştii se declară deschişi negocierilor Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 238 Vizualizări

Greva generală în școli. Sindicaliştii se declară deschişi negocierilor

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER“, în numele salariaților din învățământ ale căror drepturi și interese le reprezintă, vor onora orice invitație oficială la negocieri venită din partea Guvernului României.

Din anul 2021, foarte multe semnale de alarmă, zeci de scrisori și comunicate trimise, multe acțiuni de protest, însă, de fiecare dată, discuțiile nu au avut rezultatul așteptat, potrivit informațiilor furnizate de membrii de sindicat.

Ce acțiuni de protest au avut loc?

•        6 decembrie 2021 – s-au depus la Registratura Guvernului 163.000 de petiții ale angajaților din învățământ prin care aceștia au solicitat majorarea în regim de urgență a salariilor;

•        20 – 22 decembrie 2021 – au pichetat sediul Guvernului României;

•        13 ianuarie 2022 – au pichetat sediul Guvernului României;

•        19 ianuarie 2022 – au organizat o grevă de avertisment de două ore;

•        25 mai 2022 – au organizat un miting de protest în Piața Victoriei;

•        1 februarie 2023 – au pichetat sediul Guvernului României;

•        21 februarie 2023 – au anunțat, prin intermediul unui comunicat de presă, că vom declanșa greva generală;

•        29 martie 2023 – au pichetat sediul Guvernului României;

•        25 – 26 aprilie 2023 – au pichetat sediul Guvernului României;

•        10 mai 2023 – au organizat un marș de protest la care au participat peste 15.000 de angajați din învățământ;

•        17 mai 2023 – au organizat o grevă de avertisment de două ore.

”După cum se poate observa, am făcut tot posibilul ca să nu ajungem la acest protest extrem. În continuare suntem deschiși la negocieri, indiferent de ziua și ora la care suntem invitați ”, au transmis sindicaliștii într-un comunicat de presă.

Reamintim care sunt revendicările solicitate:

Majorarea salariilor personalului din învățământ, în conformitate cu importanța socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic;

Instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;

Plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic;

Acordarea sporurilor pentru condiții de muncă personalului din învățământ;

Acordarea drepturilor prevăzute în legislația în vigoare și contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizației de instalare, acordarea

concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.);

Creșterea anuală a investițiilor în învățământ, pentru îmbunătățirea bazei materiale și a infrastructurii;

Renunțarea la aplicația EduSal și înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat și administrat de Ministerul Educației.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE