Home / Sanatate / Priorităţi de dezvoltare a serviciilor medicale la Spitalul din Târnăveni

Priorităţi de dezvoltare a serviciilor medicale la Spitalul din Târnăveni

Distribuie

Costrucţia Spitalului „Gheorghe Marinescu” din Târnăveni a început în anul 1896. Pavilionul Central a fost finalizat un an mai târziu fiind compus din 24 de încăperi, supraetajat şi cu un subsol spațios, necesar anexelor gospodărești de atunci ale spitalului.

Din punct de vedere istoric, în procesul de dezvoltare şi diversificare a asistentei medicale spitalicești, se pot remarca trei etape distinctive: aceea de înființare a Spitalului cu cele trei secții: interne, chirurgie şi apoi psihiatrie, etapa de diversificare a asistentei de specialitate între anii 1943-1951 şi cea de-a treia etapa de extindere a spațiului de spitalizare.

Trasând un arc peste timp, am aflat care sunt planurile de diversificare ale serviciilor medicale oferite de Spital la 126 de ani după finalizarea primei clădiri a acestuia.

Managerul Spitalului, ec. Zsuzsanna Megheșan ne-a explicat că au fost deja transmise către forurile decizionale, documentele neceare modificării structurii medicale a unităţii.

„Am solicitat o modificare de structură de funcţionare a spitalului, am şi trimis-o către Consiliul Judeţean şi acesta va trimite către Minister. Am solicitat două secţii de medicină internă, Medicină Internă 1 şi Medicină Internă 2. Dorim ca la secţia de Medicină Internă 1 să fie şi un compartiment de cardiologie, compartiment de gastroenterologie, avem doi medici cardiologi şi un medic gastroenterolog, iar la Medicină Internă 2 să fie deserviţi şi pacienţi cronici şi acuţi. Ne-am gândit tot având în vedere binele pacientului. Chiar dacă pacientul se adresează unităţii cu o boală acută, dar o boală acută se poate croniciza şi atunci automat poate să fie îngrijit şi pe parte de boală cronică”, a spus aceasta.

Pe lângă cele două secţii noi, conducerea Spitalului doreşte şi înfiinţarea unor cabinete de specialitate, precum şi dotarea unităţii cu paturi pentru prematuri.

„Am solicitat, de asemenea, două paturi de prematuri la neonatologie. Aici, din păcate, vârsta pacientelor care nasc este tot mai mică, avem şi paciente de 13 ani şi normal că la o vârstă atât de fragedă şi copilul este mai puţin dezvoltat şi aceste paturi de prematuri ne-ar ajuta să nu trimitem cazul la Târgu-Mureş şi să tratăm pacientul aici. Am solicitat înfiinţarea cabinetului de pneumologie în ambulatoriul de specialitate, noi avem un dispensar de TBC, dar avem nevoie şi de un cabinet. Am cerut şi un cabinet de oncologie, dar din păcate am scos postul de medic oncolog la concurs de 3 ori şi nu s-a prezentat nimeni. De asemenea, ne dorim un laborator de medicină fizică şi balneologie, adică ceea ce se numea mai demult fizioterapie. Acesta l-am avut mai de mult în structură şi vrem să-l reînfiinţăm, adresabilitate este”, a mai spus ec. Zsuzsanna Megheșan.

Comunicarea, o prioritate

Dezvoltarea unei instituţii medicale din punct de vedere al serviciilor oferite şi al infrastructurii este importantă, dar, la fel de important este şi modul în care personalul care lucrează în Spital să fie pregătiti, nu doar din punct de vedere medical, ci şi din punctul de vedere al comunicării.

„Va trebui să avem nişte cursuri de comunicare, pentru că asta ne lipseşte foarte mult. Chiar am discutat cu directorul financiar-contabil şi cu directorul medical să facem nişte module pe categorii de personal pentru început. Primul segment să fie comunicarea cu medicii şi medicii între ei, după aceea comunicarea cu asistenţii şi asistenţii între ei şi la urmă să facem un modul de comunicare între medic-asistent-infirmier-îngrijitor. Ne dorim ca informaţia care pleacă de la prima verigă de pe secţie, medicul, să ajungă exact cum pleacă la beneficiar, la pacient. Asta este cel mai important pentru că vorbim aici de calitatea actului medical, chiar dacă unii consideră că această comunicare nu face parte din actul medical, are o foarte mare importanţă să şti să comunici cu pacientul şi să şti să comunici pacientului ceea ce trebuie. Chiar am făcut o prezentare despre rolul şi importanţa asistenţei medicale în managementul calităţii în spitale şi am vorbit şi despre comunicare şi câtă nevoie are pacientul de un zâmbet şi o vorbă bună, nu doar de medicamente”, a spus ec. Zsuzsanna Megheșan.

Sanda VIŢELAR


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Dotări noi pentru școala din Acățari

Distribuie Conducerea Primăriei Comunei Acățari a atribuit, în data de 18 martie 2024, societății Dac …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.